poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2013-07-02 | | de multe ori nu mai trăiesc viața mea mă pierd printre frânturi de vieți ca pe neumblate poteci de munte lăsate mie de tatăl meu și de mama mea când era tânăr tatăl meu era puternic cu umerii lați cât ai lui ștefan cel mare nimeni nu era mai puternic decât tatăl meu și cu toate acestea nimeni nu a suferit mai mult decât tatăl meu era vremea când literatura română a trebuit să moară puțin cum spune sorescu despre shakespeare cu deosebirea că literatura română a murit pe veci după cum urmează necrologul dezgropat deunăzi de n. manolescu la pagina despre e. lovinescu hotârât să se sinucidă dacă rușii ne-ar ocupa țara și eu cunosc mai mulți morți decât vii pe cei mai mulți i-am întâlnit în cărți nu în realitate nu sunt prea mulți ce-i drept numai două milioane de morți înșirați în văzduhul de rubin trăiesc două milioane de morți ca două milioane de vieți pentru care se aliniază planetele și le dă onorul pe cerul prea strâmt în sinea mea îmi spunea tata am vrut să-mi intitulez viața poemul morții fără sfârșit pentru că de la morți am primit o învățătură mult mai profundă decât tot ceea ce mi s-a predat vreodată eu sunt acela care țin în palmă văzduhurile și ți le voi lăsa să le treci singur la trecerea prin vămi sufletul se dezgolește și se îmbracă în straie albe uitând istoria desuetă care l-a mânjit în acei ani murise literatura română spune n. manolescu despre tudor arghezi mort (până-n 1955) bacovia decedat (până în 1954) rebreanu ce coincidență până exact în același an de atunci ion nu a mai sărutat pământul nici nu a mai răsărit soarele în acei ani era la modă să fii dat afară din lume indiferent cum și de ce te aflai ori cum îți duceai zilele șase luni tatăl meu fusese exclus din învățământ ca dușman al poporului și ținut sub observație strictă descris în dosarele securității cu detalii favorabile sub viața-i închisă ca o pânză de păianjen naturalistă până când mama mea s-a înarmat cu cei doi frați ai mei mai mari decât mine și-a luat inima-n dinți și a mers în audiență la ministrul educației din acea vreme care a dat un telefon negru într-un sat ploios unde nu răzbea decât carul cu roțile înfundate-n noroi până la osie la școala din satul acela erau puțini copii pentru că lumea-și pierduse viitorul prea puțini știau să jongleze cu secerea și ciocanul altfel decât se pot folosi aceste unelte la treburile casnice mi-a mai spus tata că eminescu fiind mai vagabond un anume a.toma devenise poetul național al românilor soluțiile din opera eminesciană de a-ți trăi ideal viața fiind în răspăr cu lumea nouă mai sovietică sau mai americană chiar lipsind cu desăvârșire ce s-a schimbat de atunci în țara mea mă grăbesc să-i răspund tatălui meu: NIMIC.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate