prietenii mei sihaștri au un laptop ultimul răcnet
și se uită la filme romantice din viața civilă
niciunul nu s-a oferit să-l schimbe cu al meu second hand
unii conduc bmw x5 alții mercedes eu am ales să merg pe jos
să-i ajung din urmă să așez piatra de temelie la catedrala mântuirii
construită numai din credința românilor în cele veșnice
nu din mila publică pentru că pe vremea sf. vasile cel mare
aerul nu era palid și niciodată nu s-au înălțat
catedrale albe din cărămizi albe
de mai multe ori m-am întrebat
cum ar trebui să reacționez în fața nebunilor
care mă văd în spectru stahanovist
cum prostia și lașitatea lor de a face umbră pământului
după ce au terminat de ucis o planetă ca-n satirycon
s-au terminat toate biletele sunând la 112 în ruptul capului
nu puteai să accepți că pentru păcatele tale Dumnezeu
te-a pedepsit să locuiești cu asemenea imbecili
și pentru a putea supraviețui trebuia să transformi cuvintele de hulă
într-o plantă neinventată din grădina bunului Dumnezeu
aniela singura fată din lume iubită de mine printre flori a fost cea
care a inventat o floare numai pentru mine
ca și când zilele lui noe ar fi fost pe sfârșite în fața comisiei
sălbăticită de prea multe examene fără plată
planta fără nume din botanică a înflorit în februarie
toți s-au grăbit să-i dea numele meu alipindu-se de aniela practicând
tantra-yoga după manualele vechilor înțelepți tibetani direct în tibetană
coborând de pe acoperișul lumii cu o parașută în cădere liberă
spre casa părintească unde aniela avea numai mamă tatăl murise
într-o catastrofă feroviară nedând semnalul la timp din trenurile
care s-au ciocnit rămăsese doar locomotiva
în care mai târziu am făcut fotografii
cumplitul accident însemnând ridicarea la cer a tuturor vagoanelor
de călători morți sau răniți din neatenția indivizilor
pe care nu i-am revăzut decât în momentul
când strângeau mărunțișul de la nunți
în care nimeni nu se iubea cu adevărat
mirele pășind șchiopătând mușcând din rochia imaculată a anielei
măritată la sfatul meu cu altul și pentru care
nu va mai fi nicicând inventată o floare omologată
nu am fost sultanul zăpezilor cum credea dire straits
ci doar un fulg pe patul de pușcă al soldatului
ucis pe un ocean de dinamită feminină
în lumea mea locuiesc pe acoperișul lumii
de când m-am stabilit aici frizerițele de pe strada gării
au tuns toți copacii și au ras toate zăpezile
una din ele seamănă cu aniela prințesa zăpezilor
dar nu mi se topește în brațe
în loc de vibrația inimii se aude ecoul incandescent al firmelor
atinse de turgescența spiritului măturând părul tunsorilor- garcon al tuturor fetelor
care-și regăsesc cu greu iubitul împrumutat de cea mai bună prietenă
poliția de moravuri își întocmește procesele-verbale doar din ecouri
fiecare polițist de moravuri ascultă cu atenție maximă cum ecoul
face să cânte munții din fluier de os după o partitură specială de vindecat iluzii
și epilepsia din ultimii ani din viața lui ion creangă
ultima pagină a geniului copilăriei face să crească temperatura
în interiorul pământului cu câteva mii de grade și ființele vii
au un final demn de cartea recordurilor aflată în vacanță de vară prelungită
coborând cu sfială din matizul roșu
parcat peste stradă schimbându-și brusc culoarea
în oliv metalizat plecând singur spre orașul de aur cum i-au spus cronicarii
anielei așteptându-mă să inventez o altă floare
pe care să n-o fure șarpele
când adorm ori sunt trist îmbrăcat de înmormântare
deși speranța moare ultima
și frizerițele tund de zor cu
mașina de perfecționat viața
cu storurile trase la jumătate
nimeni să nu se creadă mai mare decât este
după ce toți locatarii și-au părăsit viețile negăsindu-și piese de schimb
au rămas fotografiile în sepia la o porție de sepia adevărată
pentru singura mea viață de qintă royală pe care alții o știu pe de rost
de s-au făcut cursuri universitare demonstrate cu aplomb de tineri preparanzi
pentru cei mai bătrâni oameni din lume care nu vor să moară fără diplomă
de excelență pusă la loc de cinste de cel ce le va fi fost
maestrul de simpatie al surdo-muților aflați în moarte clinică