aveam șaptesprezece ani
cînd ni s-a predat la școală despre nebunul bacovia
am vrut să-l cunosc mai îndeaproape
ca să nu se risipească vraja întâlnirii
nu am spus nimănui gândul sacrosanct
cu pași timizi aproape măsurați m-am urcat în autobuzul
despărțind șoseaua de chihlimbar
în două partituri neinterpretate de nimeni până la mine
am ajuns în curtea cu nucii bătrâni singurul șef de școală
pe care-l respectam cu adevărat mă aștepta cântând la clavir
m-a îmbiat să mănânc dulceață de struguri vineții
m-a făcut să înțeleg de ce moartea nu mai vine
m-a poftit în camera-tunel dinspre stradă
numai să nu adorm pe jos după ora închiderii
când uitaților de lume li se arată fantasma violetă
și adevărul violet oprește timpul pe ultima scară
înainte de cina de pomină la restaurantul chinezesc
servitori în livrea de epocă se înghesuiseră să ne apere
înțelegând că manifestul școlii simboliste va fi rupt
în verde roz și mov de un director de școală adevărată
care impune respectul pentru mai multe zeci de generații
florile de cireș înfloresc noaptea și frunzele galbene foșnesc sinistru
ca o femeie foarte frumoasă părăsită de bărbatul nătâng ascuns
într-un turn părăsit pe care nu are nimeni curajul să-l termine
sunt trei sau patru surori care au părăsit lumea
și viața pe care au pășit e la fel de grea ca o naștere fără moașă
pe câmpul fără ierburi viața vine pe lume prin scâncet
dreptul la frumusețe întrece puterea imperiilor
din pruncie trei sau patru imperii se repetă și se înclină adânc
explicațiile sunt de prisos ca adulterul din dragoste sau din prostie
să cugeți o viață decentă din sudoarea muncii e un nonsens
din absurd se pot construi mai multe sute de bulevarde
din truda cinstită a funcționarului mărunt și fericit
pe fiecare bulevard se înalță căsuțele monotone din bacovia
vizitabile mai ales în nopțile cu program prelungit