îmi adun degetele strivite
*
parcă scăpate dintr-un cioc
de acvilă rătăcită
pe un butoi cu magmă
nimicul se transformă-n tot
*
așa cum stau rezemată de umbra-mi șuie
mă imaginez rocă
dură
prețioasă, ieri cărbune
tresar simt nebune dorinți
ca un covor porunci nerostuite
mă împresoară cuminți
nu-mi place jocul și îmi acopăr gura
cu ce a fost odată mâna
parfumul tău s-a plâns pe zid
întorc capul cu rost
privirea-mi se chircește într-un colț
își ține tipătul cu dinții
geme nu piere
apoi se scurge prin crăpătura gândului
îmi e totuna
clipele le-am rostuit cu spasme
de netrăită
*
iarăși
îmi adun degetele strivite
*
prea mult rotund
îmi spun ochiul se închide
prea sunt cuminte, prea sunt cuminte...