Un roman întru totul seducător


Într-un Alt cuvânt de însoțire, la Scrisori netrimise (Editura Fundația Culturală Antares, Galați, 2011) criticul și romancierul Adrian Dinu Rachieru salută trecerea Florentinei Loredana Dalian da la proza scurtă la roman și manifestă oarece reținere cu privire la forma canonică a acestei specii. În plină eră internautică, mai adaugă distinsul critic, parfumul de roman epistolar ce și-a avut cândva epoca lui de glorie în textul lumii e cu atât mai demn de atenție. Firul narativ al discursului romanesc nu avea neapărat nevoie de găselnița motivantă a unor texte adresative (scrisori, jurnal, felicitări) el trăind din plin prin savoarea lui pantagruelică, inconfundabilă și inepuizabilă, ingredientată cu umor sarcastic și (auto)ironie pe măsură, verva autoarei amintind de efervescența șampaniei de zile mari.
Emitenta textuală este o profesoară universitară și translatoare, Ilinca. Protagonista-naratoare își descrie drumul spre Italia, sejurul în compania iubitului ei, medicul Mihnea Radian, și revenirea, nu lipsită de peripeții, în țară. Spiritul ei de observație e unul hiperdezvoltat, ca și puterea de a smulge vălul aparențelor înșelătooare de pe fețele celor cu care intră, c-o vrea sau nu, în contact. În trenul spre Baia Mare, de pildă, o babă e preocupată, chipurile, de odihna co-pasagerei și-o tot îndeamnă să se culce, mobilul real al îndemnului ei mămos fiind să-l agațe mai ușor pe colegul de banchetă al naratoarei pornită la drum lung. Plăcerea acesteia de a spulbera prejudecăți și de a despica în patru orice fir asertiv și interogativ de convenție socială e practic ilimitată, precum în inteligenta paralelă dintre o prostituată de profesie și o doamnă căreia simpla hârtie matrimonială (a se citi certificat de căsătorie) îi conferă automat statutul de vampiroaică asupra partenerului și nu numai (p.11). Dintre numeroasele ipostaze feminine conturate în carte, cea a femeii-monstru ocupă un loc aparte. Iată, de pildă, portretul soției medicului italian Battista: (p.38). La fel de posesivă și de ingrată este și Rozica, ex-soția lui Mihnea, tipul snoabei prin excelență, căreia îi e rușine de obârșiile ei țărănești, ca de socrul ei, biet învățător de țară, dar cu un fler social puțin obișnuit și străin, mai ales, de orice ipocrizie.
Dincolo de povestea de dragoste dintre Ilinca și Mihnea, cartea Florentinei Loredana Dalian se constituie ca o nemiloasă radiografie a unei întregi faune interlope. Se reține ca inubliabil portretul lui Nae, șoferul care transportă prostituate în Italia și face contrabandă cu țigări. Visul lui a fost să aibă bani mulți și acum e fericit că-i are, chit că doarme prin parcările Europei. Uns cu toate alifiile, dă șpagă vameșilor corupți până-n măduva oaselor. Se individualizează, de asemenea, câteva prostituate de toată mâna: Ligia, care pleacă de acasă doar cu o sticlă de apă și un pachet de gumă de mestecat și se prostituează pe traseu spre a-i putea achita șoferului neînduplecat transportul. Ignoranța ei este mai mult decât înduioșătoare: ea a avut ca iubit un dezgustător de vinuri și a trăit o dragoste plutonică etc. O altă prostituată atrasă de mirajul paradisului occidental este și Lola, lucrătoare, de fațadă, într-o pielărie și pe care trăirea în promiscuitate a abrutizat-o, fără a-i strivi ultimul licăr de omenie sau de conștiință din adâncul ființei. Având remușcări că a jignit-o pe Ilinca, îi oferă acesteia un inel de aur. O altă prostituată, Vulgara, îi fură banii din poșetă, dar îi lasă din ei doar cât să-și cumepre bilet de tren când va ajunge în România. Naratoarea e luată tot timpul drept ceea ce nu e în realitate. Noroc cu șoferul-traficant care o scoate de fiecare dată din aceste nefericite qui-pro-quo-uri. Întâlnirea Ilincăi cu Mihnea și clanul lui heteroclit și destul de grosier e relatată fără menajamente. Interesant, din punct de vedere caracterologic, este și romanul Ninei, femeie pe care soțul, Vasile, o maltratează, dar care s-a resemnat gândindu-se că ar putea fi și mai rău și bagatelizează totul. Fostă asistentă medicală, ca și Rozica Radian, Nina a iubit un doctor, George, de dragul căruia a învățat pe furiș și a reușit să intre la medicină, dar surpriza pe care urma să i-o facă viitorului soț în lumea căruia ar fi intrat astfel pe ușa din față n-a mai avut loc întrucât acesta a părăsit-o ca un laș și a fugit în Canada. Resemnata Nina este femeia care s-a vindecat de iluzie încă din copilărie când un Moș Gerilă improvizat spre a da jucării și portocale copiilor muncitorilor unei întreprinderi socialiste a frustrat-o de această bucurie. Fuga logodnicului a constituit un al doilea vaccin împotriva iluziei și din clipa aceea n-a mai vrut să aibă de-a face cu lumea spitalelor.
Naratoarea e o justițiară. Nu uită nedreptățile care i s-au făcut pe parcursul vieții, îndeosebi în anii de școală. Pornirea de a-i înțelege pe alții, punându-se de fiecare dată în pielea lor, chiar și atunci când aceștia se dedau la gesturi nu tocmai morale, îi e caracteristică. E chiar dispusă la făcutul de concesii numai să nu întrețină stările de conflict, precum în discuția despre Jacqueline Kennedy care, căsătorindu-se cu Onassis a distrus cariera strălucită a Mariei Callas. Prăpastia dintre translatoare și medicul român ce lucrează la negru într-o clinică italiană se adâncește cu fiecare discuție, până ce el o expediază fără multă vorbă în țara din care a chemat-o
Tema centrală a cărții Florentinei Loredana Dalian rămâne căutarea fericirii. Naratoarea nu înțelege însă de ce această fericire se plătește cu lacrimi și de ce apropierea de această stare sau măcar de iluzia ei se învecinează inevitabil cu panica de a fi.
Analepsele care învrâstează fluxul epic sunt fermecătoare, captivante și întotdeauna motivate structural și organic. Unele dintre acestea ar putea alcătui oricând povestiri de sine stătătoare, precum cea despre moartea Profesorului de matematică. Analogiile între situații existențiale sau personaje conferă autenticitate și credibilitate discursului narativ. Mihnea, obligat de împrejurări, mai ales de ranchiuna și de răutatea șefului său ierarhic (unul cu care era de preferat să greșești împreună decât să ai dreptate împotriva lui) să ia calea amară a străinătății, e comparat cu un alt iubit al Ilincăi, Sabin Ladaru, decanul Facultății de limbi străine. Acesta din urmă avea toate calitățile unui adevărat bărbat galant și afectuos și un singur defect: acela că era căsătorit. Subalterna va ajunge să tânjească după delicatețea și blândețea lui doar punându-l în antiteză cu Mihnea Radian, tip de Don Juan care, frustrat prin ratarea unicei sale căsătorii, va neferici toate femeile ce vor mai intra în viața lui. Buchetului impecabil de trandafiri pe care acesta i-l oferă de Crăciun într-o Italie prin excelență alienantă, Ilinca îi preferă floarea mov de ciulin (cred că Floare de ciulin ar fi sunat bine ca titlu al romanului aici în discuție!) pe care i-a dăruit-o cândva, scoțând-o de sub haină, delicatul Sabin care o reconforta în timp ce Mihnea o obosește cu perfecționismul lui pedant..
Cum Mihnea e mai mult plecat la spitalului lui Battista, șeful clinicii italiene unde lucra ca asistent, invitata sa stă mai mult în casă și-și mai omoară din timp lecturând jurnalul adresat de iubitul ei unei enigmatice Lăcrămioara căreia-i relatează cu lux de amănunte tumultul său sufletesc de dezrădăcinat și de ins căruia norocul nu i-a prea surâs. Modul și insistența cu care-și ponegrește fosta soție, inclusiv iubitele ulterioare pe care le-a părăsit fără scrupule de nicio culoare, amintesc de Moș Nechifor Coțcariul care, spre a o seduce mai ușor pe Jupâneșica Malca în Pădurea Grumăzeștilor, o culpabiliza fără jenă pe holeabul lui de babă care nu-i pusese-n haraba uneltele necesare unei eventuale depanări.
Lăcrămioara din jurnalul doctorului e pentru Ilinca oglinda trecută în care își poate descifra virtual viitorul. Procedeul acesta prin care un personaj se oglindește în altul e, de altfel, foarte frecvent în carte. Prostituata Ligia a visat să devină o doamnă, ca Ilinca, de pildă. Aceasta din urmă, la rândul ei, se gândește cu spaimă că și ea joacă un rol asemănător al femeilor care apar în jurnal; Viorela, Crina, Sanda și... Lăcrămioara pentru care traversează secrete și sfâșietoare stări de gelozie cu atât mai acute cu cât trecutul ființei iubite nu mai poate fi deturnat sau confiscat în niciun fel.
Romanul Florentinei Loredana Dalian, scris alert și într-un stil seducător, cu suspansuri (finalul, cel puțin, ne lasă bouche bée) și pagini de rară tensiune și frumusețe poetică, relatează deopotrivă creșterea și descreșterea unei iubiri ce s-a dorit mântuitoare, dar n-a ajuns să fie, cât și spulberarea mitului că raiul terestru ar exista oriunde dincolo de frontierele României. Nu lipsesc formulările aforistice, cu mare încărcătură gnomică („Lacrimile te apropie ceva mai mult de mântuire”; „Iubirea e ca o transformare chimică ireversibilă”; „Într-un anume mod, fiecare trădător este un sinucigaș”; „Timpul, când îl ai, ca și dragostea, ca și orice, nu-l prețuiești la adevărata lui valoare” etc.). Suntem întru totul de acord cu prefațatorul care notează că „analiza psihologică este, neîndoielnic, punctul forte al scriitoarei”. Gruparea literară de la Helis are în această autoare cu multiple disponibilități lirice, epice, publicistice, unul din pilonii ei spirituali de rezistență, capabilă de surprize dintre cel mai plăcute și mai reconfortante.

Ion Roșioru