poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2012-07-14 | |
la plinirea vremii iubita mea s-a revăzut cu iubita lui kafka
am înțeles cât de dificil pot fi ca o vârstă pe care vrei s-o părăsești însă înțelegi că nu te poți lepăda de trecut pentru că totul ți s-a oferit de undeva de foarte departe și orice impietate și nebunie pe care ai trăit-o a fost mai mult decât o banală declarație de dragoste o strângere de inimă pentru că ti-a fost dat să mori de atâtea ori și destinul ca un animal de pradă te-a sfâșiat clipă de clipă scurgerea vorbelor nerostite dinspre un suflet spre celălalt era o personificare a albatrosului lui baudelaire împiedicându-ne printre cuvinte împleticindu-se printre oameni al căror chip pare a nu se odihni niciodată pradă un subconștient insuficient eliberat de aprige năzuințe și pentru a căror ducere la bun sfârșit te-ai luptat cu un imperiu uriaș lăsat de părinții din părinți devenisem tu și eu eram cel care zăceam pe patul imaculat de spital și boala de care suferise kafka era incurabilă ca și cea a lui dostoievski durerea nu putea adormi spiritul nici cu patru sute de psihanaliști cu toții imuni față de literatură și față de o viață a cărei frumusețe nu poate fi descrisă decât cu tăcerea unui timp rămas suspendat între cer și pământ adevărul înclină dinspre starea de fapt a firului subțire ce-nconjură pământul și sferele de polistiren pe care le aruncam în apa vie a dumnezeirii care purta numele tău de fată din vis cu ochii de aur cucerindu-te am petrecut ca ocnaș al suferinței și fiecare lovitură în piatra dură scotea la suprafață un și mai cumplit adevăr omul ce nu poate scăpa de luciditate își dorește iubirea de aceea își sapă morminte ale pedepsei de a se fi născut și nici o pedeapsă nu e prea mare decât aceea pe care ți-o aplici singur după ce ți-a fost dat să fii hrănit cu pâinea și apa întristării singura umbră de fericire aparține copilăriei și jocului insa când brusc copilul intr-o noapte ți-a pus o întrebare prea grea ca o revelație ai vrea ca totul să rămână acolo la logica inimii unde părinții din părinții se spală pe față cu aerul tare al cosmosului și copilăria te cheamă acolo la masă cu geniile tuturor timpurilor care au făcut și ele numai și numai trăsnăi și din acele prea grele întrebări ți–a fost dat să-ți fie trupul umplut de răni noaptea coboară peste noi ca un balsam al fragilității de a mai exista pe lume și ceea ce urmează pare a fi o nouă dimineață în care-ți voi cerși dragostea ca-n ziua dintâi
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate