M-am trezit de dimineaa cu un minut inainte ca ceasul sa sune.
Ce ciudat! In corpul meu imprim fara sa vreau strictetea rutinei si punctualitatea programului.
Pentru o fractiune de secunda chiar, am crezut ca sunt o bomba cu ceas si parca auzeam ticaind in ureche prevestirea dezastrului, cand toata incarcatura inmagazinata in mine, va exploda si va distruge totul.Mintea mi s-a blocat la ultimul tablou al acestei idei. In fata ochilor am vazut linistea deplina ce contrasta puternic cu consecintele dezastruoase ale exploziei si mi-am dat seama ca, asa cum de multe ori se intampla, lucrurile au luat o intorsatura neprevazuta: cauzele s-au schimbat si intocmai lor s-au schimbat si efectele.
Nu mai era explozie, era implozie, iar linistea de afara era de fapt linistea care ar fi trebuit sa dainuie inauntrul meu, sa elibereze, proiectand catastrofa cat mai departe de mine.
M-am ridicat din pat. Dupa linistea noptii, freamatul si glasurile trecatorilor ma agasau teribil iar lumina parca prea multa, imi parea atat de falsa, atat de sintetica, invadata de intuneric.
Am tras storurile in jos si intunericul din camera s-a contopit cu intunericul din mine fortand o forta. Cu cateva secunde inainte, privind in jurul meu mi-am dat seama ca eram inconjurata de multe lucruri inutile. Nu aveam nevoie de nimic din tot ce era acolo.
Acum, cu ochii inchisi si capul in maini incepeam sa pipai marginile golului fara sa pot sa apreciez dimensiunile si adancimea.
Simteam zimtii ascutiti, suprafete ciuruite , roase de neliniste si de o lipsa neidetificata.
Deodata insa, mi-am dat seama ca nu am timp pentru asa ceva. Orice minut pierdut in gandurile mele imi putea da peste cap intreg programul.
Apoi m-am gandit sa imi iau liber o zi... O singura zi. Numai eu cu gandurile mele!