nici această duminică niarne
nu promite mai mult ca zbaterea liniștii
arcuită pe trupu-mi vârstei înclină între polii
opuși ca două strigăte ce s-au încolăcit
într-un ritual pe cele mai tainice cuvinte
cred că întreaga putere se sprijină
pe miezul acestor cuvinte rostite-n crez
zidul pe care-l ridică se prăbușește în spatele
meu ca un oraș fără acoperiș văzduhul
se-nvârte prea repede prin înțelesu-mi subțire
lăsându-mă singură la-ntretăieri de drumuri
zăresc acea îndepărtare crescută frenetic
în sânul infinitului îi intuiesc marginile cerul însă
nu e fix niarne se revarsă peste viață
alungându-ne timpul despărțindu-ne-n vii și morți
ca și cum bătăile inimii ne-ar răsuna în pământ
da cuvintele cresc în coloane așezate-ntre noi
înaintea și înapoia lor descifrăm anevoios
când satisfacțiile când durerile lumii
le triem la nesfârșit dorind să ne scriem cel mai
important papirus din viață în dumineca
aceasta niarne am scrijelit într-un colț numai
cuvinte de dragoste când le-am citit am recunoscut
tâlcul din cuvintele crezului


6 noiembrie 2011