Aici în patul meu rece, bătut de timpurile în care îmi încălzeai pleoapele cu săruturile tale calde îmi urlu durerea în cuvinte de mult șterse din inima mea. O beznă a nimănui îmi cuprinde privirea și scriu din instinct. Simt în adâncul meu cum inima se transformă într-o cenușă rece, stinsă de demult. Tăcerea mă cuprinde, lacrimile șovăie să mă părăsească. Până și ele îmi înțeleg singurătatea. Doar suflul meu mai aduce între acești pereți vechi o rază de sunet... Și restul e tacere...