(M-am pomenit faþã în faþã cu un câine furios, apoi cu o cocotã frumoasã).

La zbârnâitul târziu al telefonului am rãspuns rece, eu vã ascult. Vocea din celãlalt capãt mi-a uns auzul meu nu prea musical cu întrebarea:
- Dacã veniþi mâine la Tiraspol eu deja am vorbit cu un ºofer de pe ruta Chiºinãu-Tiraspol. El are sã vã aducã pânã în curtea Liceului, cã are ºi el o fiicã, absolventã din clasa mea, a 12-a!
- Dar, am zis eu, fãrã de nici o supãrare, probabil cã n-o sã mai vin la ultimul clopoþel la Tiraspol.

Dupã aceastã hotãrâre neaºteptatã, apãrutã ca din senin, m-am zvârcolit toatã noaptea, având remuºcãri ºi regrete. "De ce am refuzat?" Mi-am fãcut singur dureri de cap. Ce o sã mai creadã acum despre mine doamna Raisa. O sã creadã cã sunt un fricos!
Din memorie mi-a apãrut Olga, virgina de la Tighina care se þinea de mine ºi venea la oficiul din hotelul "Naþional". Clipele trecute acum patru sau cinci ani îmi apãreau ba plãcute, ba durute. Ea doar era tot o fostã elevã de la o ºcoalã sau chiar de la Liceul acela din Tiraspol care cu cici ani în urmã la sfârºit de august a fost înconjurat de miliþienii transnistreni. Ei vroiau sub pretextul interzicerii începutului anului de învãþãmânt în limba românã, sub pretextul necesitãþii licenþierii de cãtre autoritãþile de la Tiraspol ºi multe alte eventuale conflicte, sã provoace o vãrsare de sãnge. O baie de sânge ca la o ºcoalã din sudul Rusiei din apropiere cu zona de conflict din Caucazul de Nord.
O, acest sânge! De fatã virginã, de oameni nevinovaþi, de copii proºti sau poate prea naivi ca ºi pãrinþii lor...
Eu de data aceasta nu urma sã plec la Tiraspol din propriea mea iniþiativã, sau pentru a scrie un reportaj la ziar, ci pentru cã am fost invitat de unul dintre pãrinþii absolvenþilor, care este ºi dirigintele clasei absolvente.

Dezdidimineaþã, când soarele abia rãsare, am cules numãrul de telefon al doamnei diriginte. Nu mi-a rãspuns. Probabil nu avea acoperire sau... Dar peste câteva minute mi-a sunat chiar ea. Am spus buna dimineaþa ºi...
- Eu m-am rãzgândit, vreau sã vin la Tiraspol.
- Vã aºteptãm cu drag, ºi noteazã-þi numãrul de telefon al lui Dima, ºoferul autocarului, care o sã vã aducã pânã la Liceul Lucian Blaga.
Ce a fost mai departe?

Bineînþeles peste câteva zile am scris la ziar douã reportaje cu niºte fotografii de la ultimul clopoþel. Dar ceea ce a fost imprevizibil la Tiraspol m-a urmãrit încã timp de câteva zile ca o fantomã. În cele din urmã, mi-am zis sã scriu ceva, pentru cã nu avem ce face la Atelierul de creaþie Vlad Ioviþã, moderat de criticul literar, dramaturgul ºi prozatorul Dumitru Crudu.
Textul citit de mine a stârnit reacþii diferite, de la dezaprobare la compãtimire ºi la o invitaþie sã-l desãvârºesc ºi sã-l citesc la una din urmãtoarele întâlniri.

Poate cã nu se înmpla nimic deosebit dacã mã întorceam frumuºel la Chiºinãu. Însã eu am cãutat aventuri ºi le-am gãsit. Pentru cã, se vede, nu eram întâmplãtor în acea zi la Tiraspol. Una dintre tinerele profesoare de la liceu mi-a propus sã-mi arãte cetatea Tighina din interior, pentru cã, pentru prima datã, dupã zeci de ani, ea a devenit o destinaþie turisticã. Eu, fiind curios ºi chiar încântat de propunere am acceptat cu plãcere. Dar, deocamdatã, mi-a spus ea, pânã o va gãsi pe ghiduºa care ne va organiza vizitarea cetãþii voi fi nevoit sã stau vreo orã ºi sã aºtept.
Mi-a propus sã stau la ea acasã. Mai bine nici cã se poate, m-am gândit. ªi chiar atmosfera caldã din apartamentul ei mi-a risipit toatã oboseala ºi vigilenþa. Mi-a explicat cã trebuie sã iasã pe câteva clipe, iar eu între timp pot sã gust cireºe din grãdina pãrinþilor dumneaie de la Taºlîc sau Mãlãieºti.
Pentru câteve clipe m-am simþit stãpânul apartamentului de la etajul cinci al doamnei sau domniºoarei profesoare, care ori era vãduvã ori...Pentru cã, aºa ºi nu am înþeles dacã este mãritatã sau, deja, este divorþatã. Am dovedit sã vãd sufrageria ºi camera mare în care erau douã fotolii. Cum numai m-am aºezat în unul din ele cu o farfurie plinã cu cireºe coapte ºi spãlate de mine pentru a le mânca cu poftã, am simþit cã nu sunt singura fiinþã din apartament.

Dovedisem sã arunc doar o privire pe un perete pe care am observat câteva diplome ºi fotografii de la niºte competiþii sportive în proces ºi de pe podium. Printre fotografiile stãpânii apartamentului se afla ºi portretul unui tip binecunoscut în regiune. Dar nu i- am acordat nici o atenþie.
Însã când am simþit pe genunchii mei labele grele ale unei dihãnii de câine, care a apãrut ca din senin, mi-am pierdut liniºtea. Ba chiar m-am speriat. Câinele, probbil, unul de rasã, mã privea drept în ochi. Eu de fricã am început sã caut cu privirea prin apartament, iar el a început a se rângi la mine fãrã obiºnuitul lãtrat. Unica pozã în care el mã tolera era cea în care mã uitam la portretul din faþa mea, fãrã sã întorc capul la stânga sau la dreapta.
- Asta îmi mai lipsea, m-am gândit eu cu ochii holbaþi la câne. Iar el nu se arãta binevoitor, ci destul de fioros, aºa încât am scãpat jos farfuria cu cireºe. El le-a mirosit apoi s-a întors din nou spte mine.
- Când va veni oare frumoasa doamnã, care m-a lãsat captiv la ea acasã?
- Când, când? Minutele se scurgeau deja foarte greu, ca orele din lungile nopþi de iarnã. Dar eram în plinã varã!..
În sfârºit, poate peste vreo zece minute, dar poate mai devreme, a intrat în apartament ºi Jasmina, stãpâna care m-a ºocat prin indiferenþa ei. Cânele, care mã înfiora, vãzând-o pe Jasmina s-a retras liniºtit acolo unde îi era locul, iar ea a mãturat cireºile cãzute ºi le-a aruncat în lada cu gunoi.

Da, era sã uit. Jasmina, cã aºa o cheamã pe stãpâna apartamentului cu trei camere, sau odãi, ziceþile cum doriþi, s-a întors cu o oarecare brunetã, care s-a recomandat ghidul nostru în cetate. Numele ei nu l-am reþinut. Pare-se cã era Marina sau Irina, nu-l mai þin bine minte. Pentru cã n-a stat mult la taifas, ci s-a retras în camera de baie, zicând cã este prea cald afarã. Nu i-am dat nici o atenþie, fiind încã puternic stresat de cânele care m-a fãcut captiv ºi dacã mã purtam altfel, probabil cã îmi fãcea ºi altã suprizã, dar, Slavã Domnului, parcã am scãpat din captivitatea lui. Acum urma sã-mi revin dupã clipe de puþin spus un pic de groazã.

Jasmina nu m-a lãsat însã mult sã stau pe gânduri. Ea mi-a spus cã pentru început vom poposi la Palatul republicii. La care? La cel în care a fost ºi cunoscutul jurnalist, publicist rus, prezentator radio ºi TV, Mihail Leontiev. Dupã câte ºtiu aþi avut ocazia sã-l ascultaþi la Chiºinãu unde el a vorbit despre cei 20 de ani fãrã URSS. Ce am pierdut ºi ce am câºtigat când am rãmas fãrã URSS acum 20 de ani în urmã, cât de viabile sunt modelele sociale ale Uniunii Europene, cum sã supravieþuim în actuala crizã ºi în noua ordine mondialã? Pare-se despre toate acestea aþi aflat la Chiºinãu, pentru cã dupã întâlnirea de acolo, la care aþi fost, Leontiev a venit la Tiraspol ºi s-a întâlnit cu noi la Palatul republicii pe care o sã-l vedeþi ºi Dumneavoastrã înainte de a pleca la cetatea Thighina.

Bine, iam zis, dar numai atât. Ba nu. Vom vedea ºi monumentul lui Suvorov apoi ºi al poetului rus Alexandr Sergheevici Puºkin. E lângã biblioteca orãºeneascã. A fost instalat la 17 mai 1990. Apoi am fi bucuroase dacã veþi dori sã mergeþi ºi pe la mãnãstirea Noul-Neamþ din Chiþcani. E doar la 5 kilometri mai departe de Tiraspol... Vã mulþumesc frumos am vrut sã spun, însã eu am fost acolo ºi nu doar o singurã datã. Dar un sunet la telefonul portabil ne-a fãcut sã luãm o pauzã. Eu eram în pauzã, dar nu ºi Jasmina, care a rãspuns la sunet ºi imediat mi-a spus cã va trebui sã mai rãmân pentru un timp scurt în apartament, dar de data asta nu singur cu câinele, pentru cã mai este Marina ori Irina. Eu mã întorc în un afert de orã, a spus ea cu vocea mai ridicatã, ca sã fie auzitã ºi de cea care era în camera de baie.
Am vrut sã ies dupã Jasmina, dar ea m-a oprit. Stai fãrã nici o grijã...
Cum numai uºa de la intrare s-a închis, imedait a ieºit ºi cea din camera de baie. Am privit-o ºi nu-mi venea sã cred ochilor. Era îmbrãcatã doar într-un halat uºurel deschis pentru ca sã facã vizibilã toatã bogãþia ºi atracþia ei sexualã de la nurii pânã... Am întors însã privirile în alte pãrþi. Credeam cã am sã vãd iarãþi javra ceea de câine.
- Nu te emoþiona ºi nu te mira de ceea ce vezi. Cã aºa ceva, probabil, acolo, la Chiºinãu nu prea ai parte. Eºti un om simplu ºi pe deasupra mai ai ºi destule probleme. Eu vã propun sã uitãm de ele. Sunt, precum vedeþi o femeie frumoasã, dar nu sunt curvã. Însã cu Dumneavoastrã aºi vrea sã fiu...
- Ce sã fiþi?
- Ghidul cel mai dorit pe care încã nu l-aþi mai întâlnit vreo datã.
- Aºa dezbrãcatã, zãu cã n-am întâlnit. Am zis ºi eu ce mi-a venit pe vârful limbii ºi am uitat de scena cu cânele, care mã privea fioros drept în ochi ºi mârâia la mine, când nu mã uitam la portretul lui Igor Smirnov.
- Vã propun sã intãm în altã camerã, pentru ca sã nu ne vadã Jasmina dacã se întoarce degrabã, iar acolo mai vedem noi ce-i de fãcut. Mi-a propus sã o urmez, adãogând cã chiar ea a sunat-o pe Jasmina ºi sã nu-mi fac grijã. Bine, dar acolo ce este? Vedem noi, mi-a rãspuns tânãra femeie care a început sã mã atragã ca pe un ac spre un magnet. Simþeam cã-mi piere pofta de cetatea Thighina ºi îmi creºte pofta de altceva. Aveam în faþã o „altã cetate”, mult mai deschisã, mai accesibilã ºi care mã fãcea sã uit unde mã aflam. Bunã surprizã!
Dar când am deschis uºa de la camera cea micã, dupã cum s-a exprimat ea, am înlemnit de-a binelea. Credeam cã voi cãdea peste dânsa cum numai voi observa un pat, dar când am deschis larg uºa am vãzut ceva incredibil. În camerã erau douã fotolii, douã mese cu calculatoare, iar în faþa lor stãteau cu ochii în monitoare douã tinere de vreo 20-25 de ani goale goluþe. Ele sunt nudiste mi-a explicat femeia ºi probabil lucreazã aici ca de oficiu. Sã ieºim cã n-avem ce face acolo. Iar ele, pe bune, nici nu ne-au acordat atenþie. Poate cã pe mine nici nu m-au observat.
Tinerele nudiste însã mi-au amintit mie de personajele din nuvele mea „Potop din senin” care redã niºte imagini suprarealiste tot din zona Tiraspolului. Însã dacã personajele mele erau ficþiune curatã, imaginaþie artisticã ºi fantasticã, aceste nudiste erau reale. Am vrut sã spun ceva, dar o mâna plãcutã mi-a astupat gura.
- Þîîss, þine-þi respiraþia, mi-a ºoptit doamna care cu altã mânã încerca sã-mi scoatã cãmaºa de pe mine. Taci ºi cautã-þi de treaba ta, a mai spus ea, cã dacã s-a mai trezi acum ºi javra ceea de câine nu ºtiu pe unde o sã vã scot cãmaºa, iar tu pula.
Gândul la câinele care m-a stresat mi-a tãiat din nou suflarea, nu însã ºi curajul firesc de a cuceri o „cetate vie ºi deschisã” ca cea care mã þistuia. Însã în mod automat m-am lipit de ea fãrã sã-i observ coapsele, fãrã sã-i studiez mãcar fugitiv alte pãrþi intime ale corpului. Gura mea care mi-a fost pânã nu demult un sfetnic rãu, buzele s-au oprit la gurgurii nurilor care-mi pãreu cã cresc de la prima mea atingere. Apoi cu vârful limbii am alunect între ambii sâni cãutând sã ajung spre mijloc. De, ca într-o poezie în care autorul spune: „unde mult îmi place mie, dar ºi þie tot îþi place, ca sã te dezmierd iubito!” Am observat apoi o cicatrice, o urmã de operaþie chirurgicalã. Privind mai atent i-am observat o alunicã sub buric ºi mi-am dat seama cã are pãrul vopsit, cã este o femeie maturizatã deja nu ca acea tânãrã care era...
- Oare chiar sã fie ea? Nu vroiam sã dau în vileag cã am unele presupuneri, totuºi, gândul la cele întâmplate cu vreo cinci ºase ani în urmã puþin mã incomoda când continuam sã o sãrut.
- Nu vã mai amintiþi încã vre o poezie! Despre „tandreþea tãcerii” bunãoarã...
- Probabil cã este ea ºi se preface cã nu mã ºtie, dar de fapt... Cã altfel nu ar fi atât de îndrãzneaþã. Între timp eu cãutam un prezervativ, însã dacã nu-l ai, atunci nu este de unde sã aparã. Ea pare-se a înþeles ce doream ºi mi-a spus sã nu mã tem, pentru cã n-are sifilis ºi nici gonoree.
Mi-am amintit cum directorul liceului povestea despre un bãiat care a desenat-o pe o profesoarã goalã-goluþã ºi atunci când a fost întrebat la cancelarie ce a redat mai jos de cap, el a spus cã a desenat þâþe. Dar mai jos de buric? Tot un fel de þãþe dar mai mici, sau un alt buric. Aceastã doamnã însã avea sã-mi mãrturieascã în clipele urmãtoare precum cã colul uterin nu este ca pantoful cel nou care te strânge.
Cu cât te strânge mai tare cu atât este mai bine ºi mai plãcut pentru cel care-ºi bagã în el scula. Aceste fiind spuse, pare-se, ea m-a înhãþat uºor de sculã ºi mi-a întrodus-o în vagin. În clipa urmãtoare s-a deschis uºa apartamentului ºi a apãrut Jasmina. Era ºi ea vãduvã tânãrã, însã, probabil, nu s-a aºteptat chiar la aceasta din partea mea ºi a prietenei sale, ghiduºa din turism. Dar deja surpiza i-a fost fãcutã. ªi eram cu toþii într-o zi cãlduroasã la Tiraspol, unde n-am auzit nici o împuºcãturã, dar am dat cu ochii peste douã nudiste ºi peste o curvã, care a reuºit sã mã seducã în lipsa Jasminei ºi a câinelui cel rãu, pe care Jasmina l-a scos la plimbare. Aºa cã, surprizã peste surprizã ºi fãrã focuri de arme sau de artificii.
Dar, ce va urma mai departe?