...Și zgârii sticla.

Dinăuntru vezi lumea opacă și aproape că
poți împacheta sunetul greierilor în staniol colorat.
Îi auzi deja foșnetul.
Strângi pumnul într-o strivire cruntă
și te gândești cum ar fi să ai viața lor, moartea lor.
Le simți nimicnicia.

Faci un rond prin sticlă.
Þi se pare că ai descoperit, totuși, o ieșire.
Un ștreang. Un cearșaf.
Ceva de aruncat până la gâtul sticlei într-un gest
de Batman, cel sigur pe sine.

Ai uitat de foame. Și de sex, dealtfel.
Îți cobori propriile trepte într-un beci
în care încă nu ești sigur dacă vrei să intri.
Afară se râde scurt.

Plouă. Câte un picur mai nimerește gura sticlei.
Îți ții mânile la spate ca și cum ar fi legate.
Ce rost are să le lași în gesticulare?

Cineva își drege vocea. Sari ca ars, alergi în cerc,
nicio usă. Doar un petec de cer deasupra.

Și zgârii sticla.