Crenelul absolutului revine pe palierul damnatului imposibil. Drenajul digului intern hibernează subit, oftând printre petalele oțelului aparent.
Noul converge în vechi, vechiul colorează suflul principiului teritorial, economicul anticipând albastrul oceanului de fier.
Coride, absurdul, banalul, meritocrația divinului mercuric, semnele izbeliștei prezente. Marasmul cuprinde accesul porții nefericirii, îmbrățișând calmul zgârie-norilor subterani.
Preferințe pentru metalurgia orgasmului teluric, cimbrul improvizației locale și iubirea recunoscută ca demență singulară, obsesivă.
Frica de neoane, teama de artificial și brațele morții îndrăgostite, dorința de tărie portocalie, mireasma dezamăgirii perfectibile.
Am întărit zidurile, crenelurile, porțile metalice, însă cu patimile măiestriei și bolile sufletului, adormind vigilența sperietorilor câmpului.
Aforisme post-prânz:
- Zarea cuprinde veselia neajunsului, îmbrățișând cu raze crepusculare cadavrele războiului inutil; zarea este sfârșitul.
- Terminația nervoasă pretinde căldură, respinge nebunia, parcurge eoni temporali printre blocurile balcanice; iubirea este sfârșitul.
- Colosul tremură aluziv printre monștrii arboricoli, suflând, cu patos, carisma domnișoarei terestre; delirul este sfârșitul.
- Mierea calmarului, oficiul parcursului stradal, obsesia fericirii amarului terifiant, trecând damnarea prin fibrele credinței; religia este sfârșitul.
- Preavizul viziunii prin tablele legii abisale revine în decența condominiului oval; decența este sfârșitul.
- Roșul și verdele, durerea și paradisul oficios, toate reliefează domeniul nopților fără lună; daltonismul este sfârșitul.
- Oasele sacrificiului captează martorii elevației elementare, dar se prăbușesc printre polemicile neuronilor obosiți; trecutul este sfârșitul.
- Normalul îmbracă în frunze de viță elemente de duios și repulsie abisală; ilogicul este sfârșitul.
...Iar reveriile mult prea senine ale pierderilor anterioare reprezintă sfârșitul cadrelor interioare; sfârșitul este...sfârșit.