Pe Anni-Lorei Mainka am întâlnit-o la Pitești, grație poetului Virgil Diaconu. Cred că era prin 1982. Câteva seri am petrecut la poet acasă, cu Hanne, cum îi spuneam și îi spun eu, cu Marian Barbu, criticul și, pară-mi-se și cu pictorul Gheorghe Pantelie. Ne-a citit din poezia sa – o poezie cu un mare grad de particularitate, cuprinzătoare de melancolii bine lucrătoare. În vremea aceea, poeta era profesoară în Argeș, în comuna Humele, parcă. Prin 1983 am întâlnit-o pentru ultima oară, în București. Împreună cu ea și cu un amic comun am petrecut aproape o zi întreagă, am băut cafele și am vorbit enorm de mult. Mai întâi despre poezie, mai apoi despre regimul comunist care devenea din ce în ce mai „castrator” și castrist.

Ne-am despărțit fără să mai punem la cale vreo întâlnire. În 1986, un ofițer de Securitate m-a întrebat ce știu despre Hanne. Am spus că am în cercul meu de cunoștințe mai multe săsoaice dar nu le cunosc numele de familie, pentru că-s greu de reținut. L-am asigurat pe ofițer, totuși, că nemțoaicele cunoscute de mine sunt veritabile activiste ale libertății.

Acum un an, după 26 de ani, am întâlnit-o pe Hanne pe site-ul de literatură agonia.ro și am reluat, prin e-mailuri și comentarii pe site, discuțiile de unde le-am lăsat acum mai bine de două decenii și jumătate. Pe 12 iunie, a.c. ne-am revăzut și față către față, la „Târgul de carte Bookfest”, unde a lansat ultima sa carte, „ Jurnal pe bilete de autobuz”, apărută la Editura Brumar. Lansarea a fost un succes absolut, grație și prestigioaselor prezentări făcute de scriitorii Ion Zubașcu și Felix Nicolau. Bine ai „revenit” în Argeș, Hanne, unde, de data asta poți și publica, nu ca pe vremuri…