Eu și muza mea....care la ora asta e o muscă ce nu are somn ca și mine, și ce își face jocul pe monitorul meu cu ecran "platfus", noi 2 și cineva acolo departe ce mereu în inima mea e aproape, pe post de maestru de ceremonii.
Daaa, noaptea cu nălucirile ei mi-a dat târcoale, acuma ce era să fac, am chemat-o la mine înăuntru, în casă, în apartament, în camera mea și ne-am "pus" la povești. Luna era și ea pe "felie", repede și ea ca o țață de aia ce vrea să audă știrile la Radio Șanț și să le transmită spre dimineață mai departe majestății sale, Soarele care răsare să preia ștafeta zilei. Și eu în pat, iar noaptea pe celălălt pat începeam să ne zicem una-alta, eu o lăudam ca ea este un sfetnic bun minții mele, ea nu avea chef și îmi răspundea "bla-bla", că cică oamenii nu o mai "apreciază" la adevărata ei valoare, iar eu o contrazicem și îi spuneam că sunt fanul ei în continuare, cel puțin până încep serviciul, pe 1 septembrie, pentru că eu tot timpul i-am fost alaturi, și tot cu ea, cu noaptea plănuiam să câștig reduta problemelor ce se iveau în ceea ce se numește viață, și tot cu ea petreceam alături de cei dragi clipe de neuitat, așa că o asiguram să nu mi se "ridice" să-mi spună că nu se mai simte iubită și apreciată și că Ziua, i-a luat oarecum fața, pentru că ea, Noaptea, va rămâne mereu ceva special, mereu într-un spațiu magnific universal, ea mereu va veni indiferent de circumstanțe, indiferent dacă vecinu' își va aprinde lumina în casă, făcând ca misterul ei darknescian să fie învăluit de lumină, sau dacă temperatura de afară o va face mai mult sau mai puțin placută, Noaptea va rămâne aceeași stare de spirit pentru mine, voi gusta din ea și o voi trăi de fiecare dată când voi avea ocazia, iar Ziua să nu fie ca o transfuzie de sânge mult peste măsura indicată și să mă facă să închid "garajul" de creier și să trag "obloanele" de ochi astfel încât să nu o mai întâmpin pe ea, la modul cum trebuie sa fie primită o asemenea "personalitate" intitulată simplu: Noapte.
Și după ce i-am spus toate acestea, parcă i-a mai revenit "zâmbetul" și era tot mai "neagră" de "bucurie", dar totuși nu se "arăta" cum ar trebui, ținea în ea bucuria, pesemne o pastra să o "arate" Zilei când se vedeau la "pragul" predării ștafetei ca vezi Doamne s-o "oftice"...uofff, cât "război" și între ele, DUMNEZEU însă le zâmbește de sus amândurora.
Da, eu o întreb totuși dacă nu are somn, că i se apropie ora de "culcare" iar ea îmi zice "Dar ce crezi, că am venit la tine ca să dorm? Am venit la tine pentru că îmi ești drag și pentru că am văzut că mă mai mult vacanța asta față de celelalte”, ...I-auzi, zic eu...așa e...dar știi ceva acum chiar mă "invită" somnul la un pahar de poveste, așa că nu știu cum să-ți zic, dar I poop you din mers și în plus d-na Ziua îți cam face cu ochiul așa că hai ia și bancul cu albine cu tine și fă cumva să ne fie dor de tine până ce pleacă Ziua la culcare...și nu fi nervoasă și să-mi lași vreun pui de întuneric prin casă că mă supăr pe tine și peste câteva ore tot la mine te întorci, și cine te mai aburește frumos apoi...eiiii...hai fi bună și spune-mi Noapte bună...te-am pupat și pe tine și pe Lună....serios, nu e o glumă....