mă-ntreb ce are timpul de nu se mai termină

să pot să-mi iau o moarte s-o savurez în tihnă

mi-s zilele bolnave, iar carii-și văd de treabă

tăcerea-n colț filează lumina când o-ntreabă



în bar nu intră nimeni iar aerul dospește

un cub pierdut de ceată pe masă se topește

coclită-i sărutarea golitului pahar

uitarea mă culege ca un bătrân avar



ca Hansel fac potecă din orele pierdute

vin nopți fără lumină din ele să se-nfrupte

mi-e pluta ruginită iar vâsla-i putrezită

obolul nu-l ia nimeni căci umbrele ezită



învăț mersul pe ape dar aerul vâscos

apasă-n alveole și nu s-ar mai da scos

tușesc, îmi scuip plămânii

slăbit cad la pământ

din ochiul spart se scurge

însângerat cuvânt

...