să fie lumină!
așa țipau toate spaimele și neliniștile
răscolite de valul revoltei,
aduse în pragul isteriei...
ca o bombă,
tăcerea a explodat în mijlocul mulțimii
secerând totul de la genunchi
și-n toată clisa aceea
întrebările se plimbau țanțoșe
despicând tăcerea
cu tăișul lanternelor
și mai trăgeau cu sete un bocanc
capetelor ce se-ncăpățânau
să le râdă în față.
e anul holerei, când ochii mustesc
și hălci putride bâzâie la soare
oriunde mă întorc
stârvuri
nemestecate de-ndoială
și mirosuri.
aerul s-a stricat la stomac
și nu mai iese pe stadă
zace și el
cerșind mila
dar nimeni nu stă să-l asculte
lumina umblă de buimacă
cautându-și razele
secerate
îmi vine să vomit
toată lumina înghițită
cu voie sau fără de voie
iar capul prea greu
se scurge lingând bordura.