e lună nouă
sunt într-un colț de noapte
și merg în genunchi pe marginea apei
doar așa pot fi mai aproape de pașii tăi
iar valul îmi spală picioarele cum le spăla pe ale tale cândva

departe
acolo unde marea stropește cerul lăsând urme sărate pe o margine de întuneric
acolo încă se mai aude cântecul tău
și vocea ta puternică stinge toate celelalte zgomote ale lumii în care eu nu mai sunt

e lună nouă
în piept arde mocnit un rest de lumânare din care ceara curge fierbine
se prelinge ca o lavă prin craterele trupului meu
spre ceea ce nu mai e trup
spre locul acela din care mă furișez afară ca un fum
în tenebrele nopții