Gilles Apap, un violonist complex a fost oaspetele orchestrei simfonice din Haifa. A interpretat concertul meu favorit, Felix Mendelssohn-Bartholdy, concertul pentru vioară în mi minor. După cum cred că știți e compuns din trei părți și se cântă fără pauză. Surpriza mea a fost interpretarea diferită, încorporând ca introducere o piesă de Bach, intrind în sală cu această piesă, după ce o asculți, o parte numai sunet, din spatele scenii. Născut în Algeria, Giles Apap aduce ceva foarte nou, depășind standartele impuse muzicii clasice, interpretând cu pasiune, chiar fizică, colaborând altfel cu dirijorul, simțind originalitatea sa, nu numai prin viteza de interpretare, ci și în stilul characteristic al pieselor lui Paganini, "Capriciile" sale, lucru evident în solo-ul cadențelor. Sora mea, care face parte din orchetră, Ruti Bron, nu m-a anunțat nimic din ce va fi pe scenă, ce o să se întâmple mai departe, cu toate că au fost suficiente repetiții. M-a lasat, oarecum "cu gura cascată"- cum se zice , interpretând piese acompaniate de orchestră, tentă populară : românească, irlandeză, țigănească, americană, într-un bis continuu, în care a antrenat toată sala, mai mult de o oră. Nu zic ca îti venea să sari în picioare și să dansezi, oricum să stai în picioare, precum tinerii la un spectacol al Madonnei! Lumea a aplaudat frenetic! A continuat alta surpriză. Solistul a devenit membru al orchestrei, participând, la partea a doua, și la "Simfonia Fantastică" de Hector Berlioz.

Ce m-a frapat mult în interpretarea concertului de Bartoldy (concert pe care și eu l-am interpretat la filarmonica ieseana, dacă îmi amintesc mai bine, pe la vârsta de 18-19 ani) știind partitura prin degete, și acum, nu ca o simplă spectatoare: acuratețea sunetului, schimbarea favorabilă a arcușelor, introducerea unor sunete de legatură, apogiaturi, flageolete întrerupte, arcușe mici cadențate, altfel decât în partitură. Ireproșabil! Muzica clasică devenită modernă! Nu vi la concert să asculți mereu același lucru. Monotonie, mulți adorm, mai ales spectatorii cu abonamente. Brovo, Haifei ca a invitat un asemenea violonist! L-am ascultat și pe internet. Îl recunoașteți după camașa colorată cu flori mari și, după botinele…de California! Violonistul cântă, se unduiește ca un Dumnezeu, dacă și el ar fi cântat, amintindu-mi de cartea, "Defăimarea lui Paganinii", virtuosul diavol, carte de căpătăi! Dar echilibru său e perfect, nimic nu e exagerat sau ostentativ! Cel mai greu e sa fii în echilibru în muzică, care nu poate fi descrisă ci ascultată !

Altă poezie, o poți cel mult imita…dar până la sunet mai este!

Articol apărut în nr. 173 Tel Aviv, 17 aprilie, 2010