Ciudate sunt meandrele sorții
Când valurile ne izbesc de câte un mal
Ne agățăm cu disperarea unui muribund
De ultima bucată din barca în care am stat
Când valul se retrage, ne duce iar în larg
Și-n amăgirea unei clipe credem
Că încă vom mai fi salvati.
Dar uită-te in jur, cum mii de disperati
Iși strigă suferința cu o ultimă suflare
Și viața îi îneacă cu multă nepăsare
Și alții le iau locul
Așa ca într-o perpetuă mișcare.