poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ Apoi reîncepe forfota obișnuită
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-03-26 | |
Azi am ieșit în grădina întreținătoarei, adică a mamei care ne alăptează cu bani, norme, bonuri și, din ce în ce mai rar sau deloc, cu sporuri, prime și al 13lea, pentru curățare...
Curățenia de primăvară. La smuls buruieni. Pirul și pălămidele stăteau cu unghiile și cu palmele în gâtul soarelui pe care primăvara îl răsturnase din sân ca pe o pâine scoasă mai demult din țăst și lăsată să se răcorească sub un prosop țărănesc, din acela de borangic. La săpatul florilor sădite astă-toamnă târziu. Peste iarnă, trandafirii multicolori au purtat căciuli de plastic ca nu cumva să răcească. Și, într-adevăr, nu s-au lipit de gripa bestială, deși au tremurat un pic de teama acesteia. Așa cum stăteau ei înfrățiți din toate părțile, teritoriile demarcate deveniseră prea rigide și, aproape motiv de dispută, așa că a trebuit să intervenim cu sape, cazmale și lopeți. Ca la răscoală. Motivul este lesne de înțeles. Ne apucasem a răscoli pământul acela al cărui piept încă înghețat se lăsa cu greu lovit, împuns, tăiat, strivit și călcat în picioare fără niciun fel de bun simț sau vreo remușcare. Dar el rezista precum eroul necunoscut. La greblatul frunzelor pe care vânturile ce se perindaseră prin anotimpuri precum fiul risipitor le adunaseră ca pe niște dune deșertice, le împrăștiaseră ca pe niște confetti de staniol ruginit, le suflaseră ca-ntr-un balon de sticlă pentru amestecarea norocului la loto, le așternuseră ca pe o haină pentru prezentarea modei de sezon, pe un manechin de pe care nu-ți mai puteai desprinde privirile. La tăiatul gardului viu, care numai viu nu mai era. Semăna cu un șir de mături de curte, din alea de nuielușe rigide, țepoase și crăcănate. La dezrădăcinarea unui pui de nuc ce crescuse, ghinionist, într-un loc interzis. Și, de ce nu, la o șuetă amețită de astenia de primăvară care părea a fi un fel de anestezie din moment ce nu mai știai de tine. Doar pomii, florile, iarba, doar ele mai înseamnau viață. Noi, livizi. De parcă toată iarna ne ținuse în frig, întuneric și singurătate. Iar acum, simțeam nevoia de iubire. De la soare, de la ierburi, de la păsări și animale. De la oameni. (26 martie 2010 )
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate