Doamne, a trecut atâta timp de când nu am mai vorbit...
Mereu mă grăbeam să prind autobusul dimineața, iar seara când ajungeam acasă mă pierdeam în toate nimicurile lumii. Așa am ajuns să mă privesc în oglindă și să nu mă mai recunosc. Nu mi-au apărut multe riduri, nici culoarea părului nu mi-am schimbat-o semnificativ și totuși sunt o străină...
Am uitat ce înseamnă acea banalitate pe care mi-o urează toți de Revelion și la zilele de naștere - Fericirea. Am căutat adânc în mine, dar am găsit nimicuri. Unele mai mari, altele mai mici, dar toate cu același gust de expirat. Și sufletul, unde-o fi?
Știu că mă privești, azi am lasat geamul întredeschis și aștept, aștept să plece nimicurile lumii din mine...