lubirea mea, in seara aceasta am sa-ti vorbesc despre taceri.Mai multe feluri de taceri... Taceri fierbinti, vaporoase, taceri sfasiate de amintiri, taceri sacre, delicate, ca si aripile de inger, taceri care dor in esenta lor, si mor, luand cu ele alte taceri... Taceri de disperare si taceri in asteptare. Taceri nestiute de nimeni, dar traite de toti, - unul cate unul... rand pe rand... Stii acele taceri adanci si grele, care se lasa peste cerul noptii? Ornicul vechi de langa semineul innegrit de fum si ani, suspina a durere in bataia lui. Ca intr-o oglinda de cristal, se reflecta tacerea grea, dureroasa a despartirii si a singuratatii. Tacere traita repetabil de mii si mii de secunde fecunde risipite pe aleile timpului… Stii acele taceri adanci si grele, care se lasa peste cerul noptii? Iti amintesti de tacerea calda si serena a unei lumanari? Fi-ne-va dat vreodata, sa prindem in causul palmei, caldura valului pe gleznele zdrentuite de atata alb si spuma? Sacre, avand atata sfintire intr-nsele... Cu flacari galbui, ca niste brate spre
cer, rugaciuni mute ale neputintei noastre de a atinge infinitul...Calatorind, cautandu-ne identitatea pierduta odata demult, in Calea Lactee. Ar fi ispititor draga mea - numai ca identitatea nu se cauta departe, ci intr-o oglindire a firii, de alt ordin... mult mai grea. Tacerea se ridica din ele, clipa de clipa... clipele mele,... tacerile tale... De ce confruntandu-ne cu noi insine, in momentele de tacere, ne cuprinde sentimentul unei adanci si iremediabile singuratati? Nu suntem creati pentru tacere, dar graim atat de multe prin ea... lubirea mea, tacerile de la Inceputul Lumii, cand Duhul s-a coborat pe ape, taceri care rascolesc si care inchid intra-nsele universuri de lumina si culoare... trairile sufletului! Dar cea mai frumoasa tacere, e tacerea aceea sfioasa, blajina, delicata si senzuala a primului sarut. Zambeste si adu-ti aminte... magia si intensitatea primului sarut... Sfiosenia, caldura care-ti inunda trupul... rosul din obraji... si vocea... vocea... care…parca n-o mai ai.. Suspendata undeva, intre clipa ce-a fost si clipa ce vine... Tacere care opreste timpu-nloc si nu se mai termina niciodata... tacere care face ceturile, crenelurile sufletului, sa se topeasca... Tacere, dulce tacere... de la primul fior pana la ultimul, ca un abandon total intr-o vesnicie cu gust de liliac si saruturi... Tacerea ploii si a marii, a vantului, a stelelor fierbinti, tacere cu picuri de roua Dumnezeiasca, scuturata pe genele-ti pline de dor.