Stiu bine ca lupta pentru propriile idealuri,pentru propriile pricipii,pentru telurile personale dar si ale altora,este unul din elementele care ne dau calitatea de oameni.Stiu bine ca viata mea nu a curs si nu va curge probabil niciodata lin si limpede,dar acum ma simt asa,ca un vanat care alearga nebuneste,dar nu oricum,ci chiar in bataia pustii.Si asta,deoarece imi lipseste cu desavarsire simtul autoconservarii.Las tulburaraea sa-mi treaca prin suflet ca un tavalug,las iubirea de oameni sa-mi afecteze echilibrul si ma dedic celor mai incisive si mai chinuitoare sondari interioare.
De fapt,asa cum imi spuneai si tu,refuzul de a face abstractie de ceilalti,neputinta de a-i opri la intrarea in intimitatea fiintei mele,face iata ,din mine,luptatoarea prin excelenta ,o prada,vanatul fugarit ce alearga in deriva.
Este timpul probabil sa incep prin a-mi opune rezistenta mie insami,sa devin mult mai inteleapta si mai echilibrata atunci cand imi gestionez energiile sufletesti,evitand trairile care ma consuma atata si sa nu ma mai risipesc.
Ma uimeste felul in care vin si dau tarcoale unei rani care sta sa se vindece.Cu o frenezie ciudata apas rana incercand sa mai scot din ea o picatura de sange,ca un zombi insetat care vrea musai sa se hraneasca.
Atata solicitare,nicio dedicare propriei mele persoane.O stare de alerta continua care bate inauntrul meu precum un orologiu care are menirea sa-mi aminteasca constant ca am ceva de facut pentru ceilalti.Mereu pentru ceilalti.
E neaparat nevoie sa-mi iau un ragaz,sa pun capat acestui tip de autohartuire insidioasa.Sa-mi redescopar sau mai degraba sa-mi compun viata fara sa mai aduc inauntru aceasta disperare care m-a insoteste acum si m-a insotit si ieri si mereu...
Sa tes usor si cu rabdare o panza protectoare inre mine si ceilalti,care sa filtreze ceea ce intra,astfel incat fara a-mi afecta curajul de a iubi,sa ma puna cumva la adapost.Pe mine si locul acela sensibil de unde izvorasc:iubirea,lacrimile,mahnirea,bucuria.Dincolo de care sa nu ma mai raneasca nimic,nici trecutul si nici dragostea de oameni.