ne-am adunat aici pentru a celebra
lansarea la apă a ultimului volum de poezii
(ăsta-i nebun…cum o să fie ultimul?
poate că a făcut farmece sau a aruncat blesteme măi dragă
că-n ultimul timp oricum nu prea l-a mai văzut nimeni zdravăn)
singur a scos la imprimantă filă după filă,
pe care cu o răbdare monstruoasă
le-a legat!
adăugând la fiecare cusătură o lacrimă
și-ascunzând sub copertă câte o ultimă suflare
singur a apăsat panglica de aur, imprimând fiece literă
și în ultimul strop de otravă
a-nmuiat câte o pagină, alta, diferită de la o legătură la alta
astfel încât nimeni să nu poată citi
fără a fi condamnat de curiozitate.
și a mai dorit ca fiecare volum
să fie așezat pe o scândură, cu o lumânare la cap
și să i se dea drumul în mare
pentru că numai ea, marea, poate suporta otrava scrisului
așa cum îi poartă și cenușa trupului
osândindu-se la veșnică
strămutare.
Bine, bine și rostul nostru care este?
s-a gândit că poate așa
de departe
fără contact direct
frământările și durerile lui
vor fi înțelese sau blamate
și cred că numai așa
merită să dispari:
urât, blestemat, lapidat
Și-adică, nimeni,
niciodată,
nu va putea citi aceste cărți?
cine își permite să riște?

otrava asta nu are antidot…