Nu-mi plac luptele cu tauri!
Din cauza finalului si a isteriei care cuprinde masele! Si, pentru ca indiferent cine invinge, taurul este victima! In definitiv nu el a ales sa intre in tribuna! E adus acolo pentru a satisface orgoliul, unei fiinte care are pretentia ca ii e superioara! Goana dupa glorie, spectacolul, nu justifica moartea "bestiei"! Si tribunele avide de sange, de moarte... Instinctele primare care se revarsa in fiecare strigat de admiratie! Tensiunea si extazul care explodeaza prin toti porii audientei! Oamnenii sunt si asa! Dar eu prefer cealalta fata a lor! Evident, am urmarit si eu fascinata (la tv!) un toreador superb, care dansa cu moartea! (poate!) Mi-am tinut respiratia, i-am tinut pumnii! Poate am infipt chiar o sulita in grumazul aburind al mostrului!
Dar, la final, am plecat ochii cu tristete. Nu m-am putut bucura de infrangerea pe care a suferit-o animalul! Am fost, in clipa din urma, de partea lui! Pentru ca, repet, nu era alegerea lui sa intre in arena!
Daca totul s-ar fi petrecut in salbaticie, intalnirea i-ar fi pus inevitabil pe pozitii de confruntare si ar fi avut alt scop decat stabilirea pozitiilor de forta. As fi ales omul!
Nevoia de a demonstra, este, de fapt, o declaratie de slabiciune!
Nu-i asa!?