se află pretutindeni
chiar și acolo
unde nu o să privești
niciodată
nu ai rostit nimic
și totuși atâtea ecouri
între Hamlet și rugăciunile nopții

vântul neputincios ca un prag de castel

vei râde
uitand cât ești de important
însetat
îți dorești să mă schimbi
pe laptele fecioarei
cufundă-te
așteaptă până ce te va bea
cel însetat
călător
prin oase șlefuite
de timp
altul
mereu același

Alcmeon și-a iubit mereu câinii

trăiești din reflex
mereu scindat
între eu și tu
ochiul te minte
ia chipul unei oglinzi
mimând realitatea în forme

mătăniile din palmele tale sunt fluide

să nu regreți
ceea ce lași să cadă
nu ți-a aparținut niciodată
trăiește
sălbatica întoarcere acasă
spectator
al propriei întâmplări

cel nemuritor își caută trupul

un câine
linge vinul
căzut din pahar
la piciorul mesei
tu
îl vei bea din cupă?!