statuara confuzia din cauza careia am pierdut aceasta lume atat de linse de timp ii sunt incheieturile, atat de incerte unduirile, atat de efemere suspinurile neintelegerii

am scos funia indiferenta a fiintei si am ars-o cu intamplari, pe alocuri, ale caror singur farmec era sa ii exacerbeze palida atenuare in fata lumii

frunzele acestei toamne, primavarateca ei confuzie ca soarele i se daruieste nu pentru a-i muri in brate ci pentru a o reinventa