In dorinta de a revitaliza societatea romana, aflata in ultimul stadiu de decadere, imparatul Justinian a initiat o uriasa opera de sistematizare a dreptului clasic si postclasic, astfel incat sa poata fi aplicat la realitatile secolului al VI-lea e.n.
Justinian era incredintat ca prin reintroducerea dreptului clasic va reusi sa transfigureze viata economica si sociala a imperiului roman si va stavili procesul de descompunere a sistemului sclavagist. Desigur efortul imparatului nu a avut consecintele dorite nici pe planul relatiilor economice, nici pe cel al structurilor sociale, deoarece procesul de trecere de la vechea formatiune sociala la cea feudala, nu a putut fi franat.
Pe un plan istoric mai mare, legislatia lui Justinian a avut o importanta inestimabila, pe care nimeni n-o putea banui la acea epoca. Iar, asa cum se stie, documentele dreptului clasic, impreuna cu alte creatii ale culturii spirituale romane, au pierit in cea mai mare parte. Din fericire, Digestele lui Justinian, cea mai importanta lucrare a intregii opere legislative, ne-au parvenit pe cale directa. Or, asa cum stim, Digestele cuprind numeroase fragmente din lucrarile jurisconsultilor clasici, prin intermediul carora umanitatea a putut cunoaste si valorifica tezaurul gandirii juridice romane.
Tot asa, constitutiunile imperiale, cuprinse in Codul lui Justinian, ne dau posibilitatea sa cunoastem evolutia ideilor si institutilor juridice atat in domeniul dreptului public, cat si in cel al dreptului privat.
Inca de la sfarsitul sec. al III-lea e.n. s-au facut unele incercari de sistematizare a dreptului roman atat de catre stat, cat si de catre persoane particulare. Mentionez in acest sens: Codul Gregorian, Codul Hermogeniar si Codul Theodosian.
Codul Gregorian a fost elaborat, probabil intre 291-294, de catre Gregorius; el cuprinde constitutiunile imperiale date din epoca imparatului Hadrian pana in anul 291.
Codul Hermogenian a fost intocmit in anul 295 de catre Hermogenianus si pare a fi o continuare a Codului Gregorian. Atat Gregorius, cat si Hermogenianus au fost profesori la Facultatea de Drept din Beirut.
Codul Theodosian este o culegere oficiala de constitutiuni imperiale, alcatuita din ordinul imparatului Theodosiu al II-lea in anul 438. Codificarea cuprinde constitutiunile imperiale date de la Constantin cel Mare pana la Theodosiu al II-lea. Lucrarea este formata din 18 carti, cartile sunt impartite in titluri, iar titlurile in constitutiuni, ce se refereau mai mult la dreptul public, dreptul privat ocupand un loc secundar, asezate in ordine cronologica, indiferent daca erau in vigoare sau erau abrogate.
Opera legislativa a lui Justinian cuprindea patru lucrari: Codul(Codex), Digestele(Digestae), Institutele(Institutiones) si Novelele(Novelae). Primele trei lucrari au fost alcatuite intre anii 528-534, iar ultima lucrare, desi cuprindea o mare parte din legislatia justiniana, a fost alcatuita dupa moartea imparatului, de catre persoane particulare.
Codul(Codex) a fost publicat in doua editii. Prima editie dateaza din anul 529, iar cea de-a doua din anul 534. Codul a fost redactat de catre o comisie formata din zece membri in frunte cu Tribonian, questor sacrii palati, autoritate de necontestat in domeniul dreptului. Alaturi de Tribonian au lucrat profesorii Teofil si Leontius, primul la Constantinopole, cel de-al doilea la Beirut.
Numai cea de-a doua editie a Codului(Codex repetitae praelectiones) a ajuns pana la noi . Lucrarea este impartita in carti, acestea in titluri si, la randul lor, titlurile in constitutiuni; unele constitutiuni sunt impartite in paragrafe. Fiecare constitutiune are o inscriptio in care se arata numele imparatului care a dat-o, precum si numele persoanei careia ii este adresata. La sfarsitul fiecarei constitutiuni, in subscriptio, se mentioneaza data si locul emiterii actului.
Fiind o sistematizare menita sa se aplice in practica, Codul cuprinde numai constitutiunile in vigoare.
Codul lui Justinian cuprinde atat dreptul public, cat si dreptul privat, pe langa alte constitutiuni imperiale datate din epoca lui Hadrian pana in anul 534.
Pentru a putea fi aplicate cu succes, anumite constitutiuni au fost modificate deoarece unele dispozitii adoptate cu secole in urma veneau in contradictie cu realitatile din epoca lui Justinian.
Digestele(Digesta) sunt o culegere de fragmente extrase din lucrarile jurisconsultilor clasici, adaptate de asa maniera inca sa poata fi folosite in scopul solutionarii diferitelor cazuri ivite in practica.
Textele au fost selectionate si sistematizate de catre o comisie formata din 15 persoane sub conducerea lui Tribonian. Membrii comisiei au fost alesi dintre avocatii si dintre profesorii de drept de la Constantinopole si Beirut.
O prima dificultate de care s-a lovit comisia in redactarea materiei a fost generata de faptul ca multe din solutiile jurisconsultilor clasici erau controversate. Ori textele trebuiau astfel formulate, incat sa poata fi aplicate in practica. In scopul de aface posibila o reglementare unitara, Justinian a dat 50 de constitutiuni(quinquaginta decisiones), prin care a pus capat controverselor si a defiintat institutiile depasite.
Comisia a extras fragmente din doua mii de lucrari clasice. Fragmentele extrase au fost sistematizate in 50 de carti. Cartile sunt impartite in titluri, titlurile in fragmente, iar fragmentele in paragrafe. La inceputul fiecarui fragment se afla o inscriptio in care este mentionat numele autorului si opera din care a fost extras textul. Pentru a cita un text din Digeste se utilizeaza patru cifre: se indica, pe rand, numarul cartii, al titlului, al fragmentului si al paragrafului. Textul prin care Ulpian ne reda sensul cuvantului abusus va fi citat: D.7.5.5.1. Numerotarea paragrafelor incepe cu paragraful al doilea, deoarece primul, numit principum, nu este numerotat.
Pana in secolul trecut s-a crezut ca fragmentele au fost asezate, in cuprinsul Digestelor, la intamplare. In realitate, Digestele cuprind un lant de texte, alcatuit dupa anumite criterii. Studiul aprofundat al fragmentelor a prilejuit constatarea ca, in cadrul fiecarui titlu, fragmentele pot fi grupate in patru categorii, dupa criteriul operei si al autorilor din care au fost extrase. De asemenea fiecare categorie de lucrari este pusa la dispozitia unei comisii. Cele trei subcomisii care au lucrat la elaborarea Digestelor au fost conduse de catre Teofil, Constantin si Doroteu. Prima subcomisie a extras, in principal, fragmente din libri ad Sabinum si din Digestele lui Salvius Iulianus; ele sunt desemnate prin termenul de masa sabiniana. Cea de-a doua subcomisie a selectionat fragmente din comentariile la adresa pretorului, fragmente numite masa edictala. Fragmentele extrase de a treia subcomisie au compus masa papiniana. Fragmentele din ultima categorie(apendix) par a fi fost extrase de catre subcomisia a treia.
Dupa ce fiecare subcomisie a extras fragmentele cele mai valoroase din lucrarile care i-au revenit, s-a trecut la asezarea lor in ordine, in cadrul fiecarui titlu. Mai intai s-au pus unele sub altele, fragmentele din masa sabiniana, care corespundea unui titlu anume, apoi fragmentele din masa edictala, care se refereau la materia indicata de titlul respectiv, si in fine, fragmentele din masa papiniana si din apendix. Aceeasi operatie s-a facut cu ocazia alcatuirii fiecarui titlu, desi in unele cazuri, ordinea asezarii celor patru categorii de fragmente se schimba.
Digestele ocupa un loc central in cadrul operei legislative a lui Justinian, pe de-o parte datorita modelului de gandire juridica pe care ni-l ofera, pe de alta parte datorita influentei pe care au exercitat-o asupra legislatiei si asupra doctrinei juridice de mai tarziu.
Cele mai valoroase editii ale Digestelor au fost publicat de catre Theodor Mommsen in anul 1870 si de catre P. Bonfante (si colectiv) in anul 1931.
Institutele(Institutiones) lui Justinian au fost publicate, ca si Digestele, in anul 533. Lucrarea cuprinde extrase din Institutele clasice, iar spre deosebire de Institutele elaborate in epoca clasica, Institutele lui Justinian au forta obligatorie. Ele cuprind patru carti, cartile sunt impartite in titluri, iar titlurile in paragrafe. Titlurile contin fragmente care se continua unele pe altele, dupa criteriul materiei, fara a se mentiona autorul si lucrarea din care au fost extrase. La alcatuirea Institutelor si-au dat concursul Tribonian, Teofil si Doroteu.
Novelele(Novelae) . Dupa anul 533, cand a fost publicata ce de-a doua editie a Codului, Justinian a mai dat un numar de constitutiuni, care au fost sistematizate intr-o lucrare de sine statatoare, numita Novelae. Lucrarea se intituleaza “Novele” nu pentru ca ar introduce noi principii de drept, ci pentru ca dispozitiile sale sunt “noi” din punct de vedere cronologic, fata de cele cuprinse in Cod. De altfel, Novelele nu au fost alcatuite de insusi Justinian, ci de persoane particulare, dupa moartea imparatului.
Asa se explica faptul ca in Novele sunt cuprinse si constitutiunile abrogate, ceea ce a adus la repetari si la unele contradictii.
Opera legislativa a lui Justinian, publicata pentru intaia oara in anul 1489, a fost denumita in secolul al XVI-lea Corpus iuris civilis (Culegere a dreptului civil), denumire folosita si in zilele noastre.
Urmand declinul Romei si al impresionantului imperiu roman, Eoropa de Vest intra in ceea ce a fost cunoscuta ca - evul mediu – sau epoca intunericului. Dupa caderea imperiului de vest, in 476, partea de est – imperiul bizantin – a mai rezistat 1000 de ani, dupa care, in urma deselor si repetatelor raiduri arabe si turcesti, finalmente a cedat. Aceasta denumire a fost in parte folosita, fiindca atat de mult din civilizatia romana de vest, si mai apoi de est, fusese distrusa si inlocuita cu una si mai barbara, incat, practic, nu mai existau diferente fata de epoca de inceput.
Numele epocii – evul mediu – a mai fost folosit si din cauza ca foarte putina istorie scrisa a supravietuit acelei perioade, epoca ce a marcat profund istoria insangerata si brazdata de razboaie asupra evenimentelor fulminante ce-au fost odata.


*** Bibliografie ***



- CULEGERI DE STUDII –



P. Collinet, Etudes historique sur le droit de Justinian, Paris, 1912 ;

P. Collinet, Etudes historique sur le droit de Justinian, Histoire de l’ e’c o l e de droit Beyrouth, Paris, 1925 ;

J. Gaudemet, Institutions de l’antiquite’, Paris, 1967 ;

S. Riccobono, Bulletino dell’ Instituto di dirrito romano “ Vittoroio Scialoja ”, Milano,1934 ;

Nicolae Iorga, Despre evolutia imperiului roman, litografiat ;

Petre Panaitescu, Razboaiele, arta si civilizatia Imperiului Roman, litografiat ;

Mihai Eminescu, Maretia si decaderea civilizatiei romane, art. din “Timpul”, 1883 .