Omul modern nu mai are timp să trăiască. Paleta ființativă s-a extins, iar o experiență de tip exhaustiv este astăzi imposibilă. În trecut puteai să aspiri la cunoașterea supremă (evident, înțelegând supremul printr-o relativitate inerentă, ca o sumă a cunoștiințelor acumulate până la acel moment istoric), însă astăzi, când ramificațiile par nelimitate, un asemenea demers s-ar solda în mod cert cu un eșec. Miza noului mileniu este specializarea, concentrarea asupra unor microaspecte existențiale. Din păcate, consecința firească a acestui proces de diminuare a perspectivei este pierderea din vedere a multor alte aspecte ființative care pur și simplu nu se încadrează esențial în parametrii definitorii ai microuniversului construit aprioric. Oamenii nu mai știu să folosească oportunitățile care li se oferă pentru că și-au stabilit un set de valori considerate imuabile. Ne temem de drumurile virgine, refuzăm să evadăm din universul paradigmatic care ne oferă confort.
Democrația este sistemul politic aplicat astăzi de majoritatea statelor lumii. Însă democrația reală nu ține cont de multitudinea de idei coerente care ar trebui să definească sui generis acest sistem. Diferența dintre teorie și practică este mare și acest lucru ar trebui să ne pună serios pe gânduri atunci când este vorba despre viața noastră. Libertatea pe care democrația o garantează este întradevăr imensă, însă lipsesc câteva elemente foarte importante. Avem dreptul să facem ceea ce vrem cu viața noastră, însă anumite opțiuni nu există. Lipsa oportunităților este o îngrădire a libertății, care nu poate până la urmă să fie redusă la o simplă alegere între niște variante stabilite arbitrar. Nu mă refer aici la elementele ființative, la contextul social, pentru că acestea sunt aleatorii, guvernate de un haos existențial imposibil de explicat și de perceput. Acestea nu pot fi contestate, pentru că fac parte din firescul natural. Problema apare însă atunci când societatea, prin diferite mecanisme, reușește să inducă individul în eroare, să îi ofere iluzia unei puteri inexistente. Atunci când oamenii cred că pot schimba ceva, deși ritmul implacabil al societății nu poate fi tulburat, apare alienarea.
Indivizii vor să se implice în acțiuni care privesc comunitatea lor, indivizii simt nevoia unei participări active. Democrația le oferă libertate, însă între anumite limite bine stabilite. Procesele sunt mai mult ca sigur subconștiente, iar manipulatorii nu realizează manipularea. Actorii au fost acaparați de piesă fără să realizeze asta și acum au impresia unei libertăți totale de decizie când de fapt replicile sunt construite artificial. Întreaga lume pare să joace o piesă de teatru și sunt prea puțini cei care încearcă să spargă tiparele. Indivizii se mulțumesc cu această aparență și nu mai încearcă să schimbe cu adevărat ceva. O lume care începe din ce în ce mai des să lâncezească într-un status quo malign fără ca măcar să realizeze asta este o tară serioasă a umanității.
Fundamentul politic al democrației este votul. Fiecare cetățean are dreptul să voteze. Numeroase campanii subliniază importanța fiecărui vot. Indivizii sunt convinși de importanța acțiunii și atunci se rezumă la aceasta. Ei își fac datoria și atât, nu încearcă să meargă mai departe, să creeze, să ofere o altă variantă. Democrația îi face pe oameni să își dorească din ce în ce mai puțin. Libertatea există, însă ea nu este folosită. Ne amăgim cu iluzia unei eventuale puteri în loc să încercăm să schimbăm, în loc să încercăm să ne lăsăm amprenta asupra societății, în loc să încercăm să acumulăm cu adevărat acea putere. Singurul fundament al ființei umane este egoismul, care pare astăzi să se dilueze sub aspectul numeroaselor doctrine care îl combat. Democrația le răpește indivizilor dorința de afirmare. Victoriile pe care le prețuiesc astăzi oamenii sunt de cele mai multe ori himere. Nu din cauza votului tău a pierdut candidatul X alegerile, nu din cauza ta se întâmplă tot ceea ce vezi la știri. Televizorul, societatea de consum, transformă individul într-un spectator care trăiește cu impresia că este implicat. Victoriile colective nu aparțin cu adevărat decât liderilor, inițiatorilor. Oamenii care se lasă purtați de curent nu vor învinge decât în închipurile lor, nu vor ieși niciodată în față.
Democrația este regimul ideal, pentru că până acum o variantă mai bună nu a existat, însă ea trebuie aplicată coerent. Libertatea teoretică este sterilă, nu poate să ofere perspective. Trebuie să luptăm dacă vrem să reușim, trebuie să devenim activi, trebuie să acționăm prin propriile noastre mijloace și nu prin pârghiile false ale sistemelor. Nu prin exercitarea drepturilor fundamentale vom schimba lumea, nu prin plătirea taxelor vom intra în istorie. Lumea există și în absența noastră și doar noi putem să încercăm să schimbăm asta.
Să nu ne lăsăm amăgiți de falsele victorii, să nu ne irosim anii complăcându-ne în mediocritate. Să devenim lideri, să încercăm să ne impunem propria viziune, să credem cu tărie în noi. Nu sistemul ne făurește, ci noi trebuie să făurim sistemul. Nimic nu este imuabil, nu există certitudini, putem schimba lumea, putem fi noi înșine în fiecare moment. Omul trebuie să învețe să își folosească înfiorătoarea putere care există în el. Doar astfel își poate împlini natura, doar astfel se poate desăvârși ființativ.
Să învățăm să acționăm, să îi convingem pe cei din jurul nostru să acționeze împreună cu noi. Doar astfel putem învinge, doar dacă ne transformăm în actori, doar dacă ne absolutizăm viziunea. Democrația nu poate exista în absența liderilor, pentru că istoria trebuie făurită de cineva. Să nu ne mai lamentăm, să nu mai pretindem libertăți absolute. În primul rând, să învățăm să exploatăm la maximum libertatea pe care o avem deja și pe care mult prea adesea o lăsăm să ne scape printre degete. Lumea aparține celor îndrăzneți, lumea aparține celor puternici.