poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ Apoi reîncepe forfota obișnuită
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-01-29 | |
LIBER PE EL
Cer, să… stau degeaba! Da, să nu mai fac nimic. Ce… atâta muncă! și pentru cine? În fond și la urma urmei, sunt doar ființa supremă pe acest pământ. Eu, care am descoperit toate colțurile pământului ăsta, acum am dreptul să stau! Să mă uit așa frumușel, la el, pământul! Cum se zbate și el pentru mine. Păi da, că eu m-am zbătut pentru el! Da, vezi că se termină nu știu ce apă colo; am cărat, am adus, am băgat țevi, am făcut pe dracu’ ghem, dar am rezolvat-o. Sau mai știu eu ce șobolani, pe care i-am protejat, pentru că erau pe cale de dispariție. Acum, este și rândul lui, să mă protejeze. Sau nu, mai bine să-l văd eu pe el, cum mă protejează, el pe mine? Păi nu m-am înființat eu pe el, m-a făcut el pe mine, acum i-a venit rândul să aibă grijă de progenitura ce a născut-o. Da, exact, am zis destul de corect, păi ce atâta protecție, ce atâta nu știu ce! Cer, ca mama mea supernaturală să aibă grijă de mine, de data aceasta, să stau și eu, degeaba. Nu, nu să tai frunză la câini, pentru că nu vreau să am probleme, cu vreo specie rivală. Pur și simplu, să stau degeaba așa... ca-n rai, de exemplu, după cum povestesc bătrânii noștri. Da,… că ei săracii se gândesc, ba la rai, ba la altele, pentru că-i colțul aproape. Și atunci își fac tot felul de închipuiri, precum că ar avea altă viață și altele. Ca și cum am avea vreunul vreo alternativă! De unde atâtea alternative pe pământ? Adică cum, zgrânciobul ăsta de pământ, crezi că te hrănește degeaba, te suportă pe el să faci câte și mai câte prostii, fără să-și ia înapoi ce a dat. Toate câte le-a supt omul din scoarța lui, la urmă le dă frumos înapoi. Păi cum, se poate! El omul, este donatorul oficial. Se dă așa, singur… la urma urmei, ia-mă tu mă!… că m-ai făcut mare, m-ai aia sau ailaltă, acum halește-mă! Păi ce, noi suntem precum animalele pentru om! Da, că omul crește pe pământ și cu ajutorul lui, animale pe care apoi, le mănâncă frumos. Mai face așa, câte o burtă, dar nu-i bai, stă cu ea la soare și zâmbește mulțumit de isprava lui. E mulțumit în sinea lui, că stă pe pământ, pentru că sub el, e rece tare, ori câtă carne ar mânca. Așa că, tocmai de aceea m-am hotărât să nu mai muncesc pentru cel care se hrănește cu mine și să trag chiulul. Să vedem ce face, cum reacționează, ce-mi dă sau mai bine zis, ce surprize îmi oferă? Da, pentru că-l știu în stare! Este precum un copil mic, boacănele vin una după alta, fără să mai fie nevoie de vreo explicație. Ba se scutură, parcă l-ar ciupi purecii, ba se spală prea mult, parcă s-ar curăți vreo dată de cele ce le face! Că mai face boacăne, mai ales atunci când suflă de se rupe, parcă zici că a rămas fără aer sau vrea să dea cu măturoiul. Nu știu, dar câteodată, îi dă rău de tot! Toate-s bune până aici, dar cum o fi să stai degeaba, să simți pământul cum se-nvârte perpelindu-se la soare, precum copiii zglobii? Nu, nu cred c-aș putea să-l văd pe el muncind într-una și eu să stau așa,… degeaba. Dragoș NONCIU
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate