poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-12-19 | |
Lucia Dărămuș
Dicționare misogine și xenofobe?! Ideea de a scrie, de a concepe un dicționar, indiferent de natura lui, de obicei, aparține unei colectivități, unui grup de cercetători, mai puțin reprezintă o întreprindere singulară, deși, așa cum ne-am obișnuit în ultimul timp, acest fapt nu mai are veridicitate în planul filologic, amintind aici de dicționarul profesorului Aurel Sasu, dar și, nu mai puțin, de impresionanta istorie scrisă de Alex Ștefănescu. La acest capitol al instrumentelor de lucru din sfera științelor umaniste se cade să spunem că nu stăm tocmai rău din punct de vedere numeric, nu și calitativ, din păcate. Cînd întrebuințez termenul calitativ mă refer la cîteva criterii clare care conferă gradul de acribie al unui instrument de lucru: autenticitate, nivel intelectual, valoare estetică, precizie, claritate, exhaustivitate, obiectivitate, corectitudine, imparțialitate... Provocată de ancheta „Știința dicționarului la români”, idee ce aparține revistei Tribuna și USR Cluj, mi-am definitivat un set de criterii valorice în concordanță cu instrumentarul științific dobîndit în timpul studiilor filologice (latină-greacă veche), apoi în cadrul masteratului de lingvistică și, nu în cele din urmă, în cadrul dotoratului pe tema morții în tragedia greacă, set de criterii valorice pe care l-am aplicat cîtorva dicționare pentru a răspunde printr-un articol bloc la cele șapte întrebări primite. În anul 1869 apărea Panteonul român, autor Iosif Vulcan, lucrare care, dacă ținem cont că dintre cele treizeci de medalioane dedicate personalităților politice și culturale românești cîteva au ca obiect scriitorii veacului, putem să considerăm, pe drept cuvînt, că Panteonul ar fi prima încercare de gen. Desigur, cum era de așteptat, volumul suferă de grave inexactități sau omisiuni. Sînt prezenți scriitori ca G. Sion, V.A.Urechia, dar alții, mult mai vizibili, lipsesc. În această categorie a marilor absenți intră Ghe. Asachi, Grigore Alexandrescu, Costache Negruzzi, Cezar Bolliac, Anton Pann, Alecu Russo, N.Filimon, Odobescu și mulți alții. Anul 1897 aduce în planul culturii o nouă apariție – Dicționarul Contimporanilor – autor D.R.Rosetti, lucrare care, în comparație cu Panteonul, oferă un plus de informație, dar tratează extrem de sumar aproape pe toți scriitorii pînă în acel moment. Enciclopedia Română (1900-1904), autor C. Diaconovich, cunoscută și sub numele de Enciclopedia de la Sibiu, pe lîngă numărul mare de scriitori, inventariază reviste, ziare, curente. Așadar, o întreprindere exhaustivă, s-ar zice, dacă nu s-ar constata superficialitatea articolelor dedicate lui Ioan Slavici, Al. Macedonski... În capcana epuizării unui subiect cade și Th. Cornel prin Figuri contimporane (1911) care se dorea o continuare a mai sus amintitei enciclopedii. În această întreprindere fastuasă un rol important l-a avut Tudor Arghezi care, constatînd că urmarea lucrării eșuează prin apariția doar a cîtorva fascicole, se retrage. Altă lucrare, intenționînd să acorde spațiu scriitorilor, este Dicționarul enciclopedic ilustrat (1931), în două părți. Partea I – Dicționarul limbii române – (întocmit de Aurel Candrea) este restrictivă, ocupîndu-se în speță de scriitorii din trecut, cei prezenți beneficiind doar de unele note informative, în cazul în care intră în categoria laureați ai vreunui premiu național. Cea de a doua parte nu face obiectul nostru prezent, avînd subiect de discuție domeniul istoric. Lapidară, dacă ținem cont că autorii sînt repede epuizați, fără prea multe amănunte, laconică, dacă luăm în calcul că unele reviste apar, altele nu, este lucrarea lui Lucian Predescu – Enciclopedia Cugetarea (1941). Urmează Dicționar enciclopedic român (1962-1966), în patru volume, Dicționar de literatură română (1971), autor M.Popa, Mic dicționar enciclopedic (1972). Prefer succinta trecere în revistă, aceste lucrări nestîrnind vreun interes exclusiv intelectual sau de alt gen. O sumară privire de ansamblu mă obligă să remarc lipsa exercițiului unui demers științifico-filologic, exercițiu capabil să construiască treptele unui instrument de lucru pentru domeniul umanist. Scriitori Români, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1978, coordonator Mircea Zaciu, în colaborare cu M.Papahagi și Aurel Sasu. Lucrarea concepută și asumată de grupul clujean intenționează, prin autorii propuși, să delimiteze pentru prima dată noile sensibilități estetice de cele vechi, să prezinte orientările literaturii contemporane, aflată în prag de secol XXI, fără a le omite pe cele din trecut. Ca orice dicționar și acesta are omisiunile lui, cele mai multe ținînd de apartenența la sexul feminin, dar asupra acestui abominabil fapt, suferință genetică pentru nația noastră intelectuală, voi reveni. Oricum, distinsul colectiv, tînăr pe atunci, își rezervă o protecție în privința scăpărilor, oarecum inteligentă, prin cuvintele: „omisiunile sînt însă și ele semnificative într-o atare lucrare. Ba chiar – parafrazînd un scriitor francez – am putea spune că un interes special al dicționarelor îl constituie tocmai lacunele pe care le permit. Ele pot fi de două feluri: unele sînt asemenea litotei, adică acelei figuri prin care se rostește mai puțin, pentru a se exprima mai mult; altele funcționează printr-o ’mise à disparition’, semnificînd o simplă anulare, uitarea ca igienă istorică.” M-am întrebat de ce ar permite dicționarele lacune? Dicționarele, ele însele, nu permit nimic, ci mintea para-acribică a autorului sau autorilor, dar intrăm în semantica textului și a jocului lingvistic intern, întreprinderi foarte grele pentru unii. O altă întrebare esențială îmi tot împunge mintea: care au fost mai exact criteriile ce au stat la baza unei astfel de întreprinderi, într-o epocă totalitară? O întrebare de bun simț, atîta timp cît aceeași autori peste ani au alte criterii tocmai bune pentru a introduce pe unii sau pe alții. D. Mircea, cu Premiul de Stat în 1952, cu o literatură datorită căreia a „plătit cel mai greu tribut perioadei proletcultiste” în care dintre cele două lacune se înscrie; în cea asemenea litotei sau în cealaltă a igienei istorice? Prozatorul Dan Rebreanu să fi fost cu mai puțină ingeniozitate literară înzestrat decît un Adrian Păunescu, ori magia curții centrale i-a atras și pe autorii dicționarelor?! O întrebare retorică! În anul 1979 apare Dicționar de Literatură Română – Scriitori, Reviste, Curente, Ed. Univers, București, scriitură elaborată de această dată de un colectiv de istorici și critici literari – Paul Cornea, Dumitru Micu, Marian Popa, Eugen Simion, Elena Zaharia-Filipaș ..., coordonator Dim. Păcurariu. Un dicționar din capul locului exclusiv literar, întocmit de specialiști, avînd la bază criterii bine stabilite care „vizează întreaga literatură română.” Pe lîngă scriitori de marcă sînt introduși și scriitori care au contribuit la un curent, la o mișcare, la o revistă literară. Tehnica de lucru este cea clasică: biografia, calitatea, studii, debutul absolut, debutul editorial, caraterizarea operei fundamentale și specifice, opera în funcție de cronologie, referințe critice, citate, scurte secvențe din operă, premii etc. Suferința acestei lucrări constă în inconsecvență, în incapacitatea comunicării coordonatorului cu cei implicați în muncă. La articolul Adrian Marino se dau datele biografice, anul nașterii, ziua, luna, locul, calitatea, studiile. Nu ni se specifică secția, specializarea. Se amintește de doctoratul în filologie, dar nu se oferă tema, titlul, nici cu ce merit și-a finalizat lucrarea. Fișa lui Adrian Marino este întocmită de Florin Manolescu. Acesta, deși semnalează „prima monografie” scrisă de Marino, nu oferă date cu privire la debutul absolut, iar despre monografie știm că este primul eveniment editorial al autorului, citind printre rînduri, corelînd datele articolului în ordine cronologică. Deși se descrie parcursul științific al autorului, nu se enumeră revistele în care a publicat, nu se oferă referințe critice. În cazul fișei lui Octavian Goga, pe lîngă elementele strict literare și cele biografice se fac trimiteri la factorul politic, amintindu-se de militantismul dus în slujba idealurilor românilor din Transilvania, se semnalează anii 1909 și 1912, anii de temniță, dar, ca în majoritatea întreprinderilor culturale românești unde naționalismul trasează limitele, și în acest dicționar este trecută sub tăcere antipatia declarată a lui Goga față de evrei și alte elemente străine neamului, antisemitismul activ. Fișa este edulcorată, îmblînzită excesiv, se trece repede peste publicistica lui, înțesată cu grave erori politice. Nici pentru Eugen Simion publicațiile literare în care un scriitor se manifestă cel mai pregnant în timp, la care lectorul ajunge cel mai repede, înainte de cartea autorului, nu sînt surse directe pentru evoluția unui autor. Fișa lui Nichita Stănescu, întocmită de Eugen Simion, conține datele biografice (principalele), lipsesc școlile, asta ca o evoluție firească a parcursului unui dicționar, debutul absolut nu este amintit, nici profesia (nu pentru că n-am ști că este poet, eseist și traducător), din nou se sare cu nonșalanță peste revistele literare în care se manifestă ...Fișa beneficiază totuși de un eseu pe marginea poemelor stănesciene și a noii poezii, dar, poate, prea facil abordat: „El spiritualizează, de pildă, cîntecul erotic al lui Ienăchiță Văcărescu și se joacă cu niște jucării ce se cheamă: univers, existență, iubire, moarte, singurătate.” Trag concluzia, în ton cu fraza reprodusă, că Eugen Simion mai și moțăie în banca primă a criticii literare. O altă maladie a acestui dicționar ar fi lipsa notelor de subsol, a adnotărilor, referințelor critice, bibliografia generală ca sursă principală pentru fiecare autor, indicele de nume... Dicționarul Scriitorilor Români, Ed. Fundației Culturale Române, coordonatori Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu, 1995. Necondiționat, trebuie să afirm că nici un dicționar nu concurează cu altul, pentru simplul motiv că nu sînt perfecte, ci perfectibile. Fiecăruia îi lipsește cîte ceva, fiecare aduce o noutate în plus, mai degrabă, completîndu-se decît concurîndu-se. Revenind la lucrarea anunțată, informația bibliografică a acesteia se oprește la anul 1989. Structura articolelor urmează trei secțiuni: o prezentare biografică sintetizată, un articol critic și referințe bibliografice. Spre deosebire de ce am prezentat pînă acum, dicționarul de față încearcă să integreze scriitorii din diaspora, fără a-și duce intenția pînă la capăt. Unii sînt prezenți, alții nu. În privința basarabenilor, s-ar zice că aceștia n-ar scrie nimic, dacă ar fi să ne luăm după D.S.R. Elucubrațiile acestui dicționar care se joacă de-a abracadabra fac să dispară unii și să apară alții. De exemplu, conform Dicționarului Scriitorilor Români, Ruxandra Cesereanu în 1995 nu exista în literatură; la fel Carmen Mușat, tot astfel Herta Müller. În schimb, M. Zaciu, M.Papahagi și Aurel Sasu, aceeași care întocmesc lucrarea Scriitori Români , unde Irina Petraș nu exista, hotărăsc de această dată că Fortuna le-a zîmbit și o introduc, deși operele hotărîtoare pentru criticul literar Irina Petraș nu scriu istoria doar din ’95. Mă întreb dacă pe doamnele de mai sus le-ar fi chemat, într-un timp sau altul, Hertus Müller, C. Ion Mușat, Irinel Pentraș, Ruxandru Cesereanu... s-ar fi simțit autorii de dicționare mai bine? Din nou mă întreb, dacă Herta Müller, care s-a născut în România ca Cioran, și Eliade, si Brîncuși, și Ionescu, a studiat în România, a scris în românește, a luptat împotriva sistemului comunist pe față, ar fi avut un nume bărbătesc neaoș românesc, fără inflexiuni nemțești, ar fi propus-o intelectualitatea română pentru Nobelul literar din partea României? Germania asta face astăzi cu Herta Müller a noastră, pe care am alungat-o și am dat-o afară din absolut toate dicționarele literare. Anul 2000 va aduce Dicționarul Esențial al Scriitorilor Români, coordonatori aceeași Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu, Ed. Albatros. Devine chiar interesant, dacă nu amuzant! Dicționarul „esențial” are un caracter familial, bazat pe criterii obscure, probabil dictate de magia capitalei, a centrului, a puterii, atîta timp cît scriitoare importante lipsesc cu desăvîrșire. În concepția acestora eminescologul Rodica Marian, cu premii grele, recunoscută în mediile eminescologice și creditată (chiar dacă nu de Manolescu), nu există. Nu există Carolina Ilica, o extraordinar de puternică și vibrantă poetă, nu apare nici prozatoarea Dora Pavel, din nou nici Ruxandra Cesereanu, de data aceasta Irina Petraș este scoasă din paginile „esențialului” dicționar, spuneam eu că ar trebui să le fi chemat Ionel, Gigel, Căsăndrel...nici Carmen Mușat și de ce-ar fi dacă nu e bărbat, nici apreciata, în Occident, pentru că în revistele din afară o citesc mai des, Martha Iszak nu figurează în dicționarul „băieților”....Și chiar, domnilor, de ce-ați fi introdus-o cu numele ăsta impur de evreică?! Trebuia să se cheme Popescu, Ionescu, Muntean, Petrean etc...ce vine în literatura română cu nume de evreu și mai e și femeie pe deasupra! Nici Aura Cristi nu are ce căuta în paginile pure ale dicționarului, că doar a fost adusă de peste Prut, import contaminat de Est! Pe lîngă sutele de nume bărbătești, intrate în acest dicționar, doar 11 nume de femei abia pîlpîie printre ei. Și această lucrare mimează o tentativă de a introduce scriitorii din diaspora. Simulacrul intelectului celor care au confecționat dicționarul îi lasă pe dinafară pe Bujor Nedelcovici, pe Vintilă Horia și mulți alții. Ei, ei....cred că nici post mortem domniile voastre nu veți reuși să luați un Goncourt! Dar ce contează? E limpede, nu criteriul valoric a stat la baza esențialului dicționar. Altfel nu și-ar fi permis să omită nume, și le rostesc într-o devălmășie furioasă îndreptată spre misogini și xenofobi, nume care scriu literatura: Ion Mureșan nu e esențial, pare-se, dar este extrem de esențial Adrian Păunescu, la lista neesențialilor mai sînt: Ruxandra Cesereanu, Mihai Nasta, Dora Pavel, Carmen Mușat, Nora Iuga, Martha Iszak, Rodica Marian, Carolina Ilica, Mihaela Mudure, Rodica Marian, Irina Petraș, Bujor Nedelcovici, Nemoianu, Vintilă Horia și mulți alții. Dicționarul General al Literaturii Române, Academia Română, București, 2005, Ed. Univers Enciclopedic, coordonator general Eugen Simion. Este de stringență majoră să vă ofer prima frază declarativă a dicționarului: „Dicționarul general al literaturii române este o lucrare complexă...” Din complexitatea lui vă pot oferi nimic despre Carmen Mușat, din aceeași complexitate vă ofer același nimic despre Herta Müller .... Ultima lucrare la care m-aș referi este Dicționarul Biografic al Literaturii Române, Ed. Paralela 45, autor Aurel Sasu, 2006. Acesta, comparativ cu celelalte, poate încearcă să fie mai apropiat de realitatea literară, integrîndu-i pe basarabeni, pe cei din diaspora, dar păcătuiește prin ruptura timpului. E imposibil să scoți un dicționar literar în 2006 și să te oprești cu datele la finele anului 2003. Au apărut în plan literar voci noi, talentate, inteligente, instruite, acribice, puternice pe care Aurel Sasu nu le ia în seamă. Mai există și alte dicționare construite după același calapod. Desigur, nu am epuizat subiectul și nici nu-mi propun, în orice caz intri greu în dicționar dacă ești femeie, dacă ai nume de altă origine decît cea română, dacă ești tînăr. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate