Oamenii sunt cârtițe, fiindcă mintea lor este scufundată în tenebre, iar viața este dominată de întuneric, orbire și nimicnicie.
Simțim în urechi greutatea sunetelor disonante, gestante, lehuze, avortând țipătul neputincios, și înotăm pe dedesubtul vieții, apăsați de presiuni psihice și depresii, iar uneori clacăm undeva la hotarul dintre real și ireal.Doar poeții pot evada din starea de cârtiță, fiindcă ei pot sparge ferestrele sinelui, ieșind din sine prin poezii și zburând către ceva diafan și ușor, scuturați și eliberați de spaime, obsesii și neliniști.
Poetul are puterea de a face din logică abstract, iar sensul cuvintelor se desface în nonsens prin al minții speculativ act.Îmbracă imaginația în diverse forme, iar frumosul încadrat de norme estetice se înfruntă cu urâtul ce capătă înfățișări diforme.Trăiește într-o lume a fanteziei, cu realitatea mistuită de gândirea poetică.Face din vis o realitate trăită și desprinde din omul ipocrit măștile, reliefând o față , o expresie înrăite.
O creație poetică trebuie să se caracterizeze printr-un echilibru dintre formă și conținut, dintre abstract și logic, dintre fantezie și realitate.Divorțul abstractului de logica discursului liric , este de fapt divorțul poeziei de formele înșelătoare ale simbolurilor, în care are întâietate ideea în construcția poemului.
Unul din rolurile poeziei este acela de a face imposibilul posibil, altul ar fi să facă din logică abstract, poeții fiind conduși de ideea că în poezie nimic nu este interzis.
Evadăm în lumea ireală a poeziei din dorința de a părăsi realitatea cu probleme , izolați într-o insulă a fanteziei.
Înainte de a număra înălțările prin spirit cu ajutorul creației poetice sau prin realizări și reușite , mai întâi ar trebui să contabilizăm căderile, făcând inventarul eșecurilor, dezamăgirilor și deziluziilor, dintre care cele din iubire sunt cele mai dureroase, când iubita deschide neantul iubitului printr-un refuz.
Poezia dezvăluie tăcerea tainică din sufletul artistului, fiindcă ea e miezul necuvântului ce așteaptă învierea pe aripile cuvântului, spărgând fereastra sinelui cu piatra țipătului.Este necesar să mai dăm cuvântului care spune ceva o șansă și să eliberăm din transă muțenia.Gândul liber să nu-l surghiunim în colivia minții și să-l lăsăm să exprime adevărul frust și emoția vie.
Când suntem pesimiști, să ne gândim la lucrurile care ne fac plăcere, iar depresiile să încercăm să le dizolvăm într-o voință pozitivă de a schimba cauzele ce produc suferința psihică.Optimismul este o gândire pozitivă asupra sinelui și a lumii care întărește crezul și îi oferă veridicitate.
Poetul este un cavaler neînfricat al iluziei, care cutreieră spațiile lăuntrice în căutarea perfecțiunii.Stările poetice create de mulțumirea sufletească pe care ți-o dă o poezie reușită, sunt specifice artistului, necunoscute profanului.Poetul pornește într-o aventură a cunoașterii de sine făcută cu ajutorul spiritului.