poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 5088 .



Monsieur Sganarelle
eseu [ ]
teatru Colecţia: Teatru, film, spectacol, puncte-puncte

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [nicam ]

2009-05-09  |     | 



Sau celălalt din singurul cuplu în care Dom Juan e posibil. Singură nici nu mi-ar fi priit într-atât cele aproape trei ore de clasicism pe alocuri moralizator, pe alocuri post-modernizat, în special în ce privește coregrafia lui Păstorel Ionescu. Dar întru totul pus în act de regizorul Cornel Todea și decorat de V. Penișoară-Stegaru. M-ar fi stat gândul mai mult la mirosul de mucegai al sălii, doar pe jumătate plină, și cu adolescenți frichiniți. Sau la mini-colecția molieriană en français pe care am dobândit-o de la biblioteca Alianței Franceze craiovene, la 17 ani, ca premiu pentru că eram suficient de bilingvă într-o țară prea francofonă, la faptul că și acum îmi lipsesc din ea toate piesele din care nu lipsește Sganarelle. Sau la Don Juanul lui Max Frisch, ceva mai absurd, poate de aceea mai uman. Doar „cădea în picioare, de parc-ar fi avut aripi”, cum tot reaminteau celelalte personaje din piesa elvețianului.

Suficient de nesingură, nu-mi permit nici acum să aleg un aparté despre Molière sau donjuanism și alte maniere. Primul fiind străviu de strămort, al doilea străcopt și străstors, iar celelalte trebuind să rămână subtile, merg pe mâna mea și a celuilalt.

Căci despre celălalt a fost vorba în reprezentația din 30 aprilie a lui Dom Juan la Teatrul Național craiovean "Marin Sorescu". Celălalt de lângă mine a gustat poate mai mult și textul, și transpunerea lui, fiind vorba de prima sa întâlnire cu ele. Împreună l-am gustat cel mai mult pe celălalt din piesă. Mie oricum mi-a plăcut mereu secundarul, fără el nici timpul nu poate ajunge la ore fixe. Lui i-a plăcut în special felul în care Cătălin Băicuș l-a făcut pe Sganarelle să treacă dincoace statutul de personaj secundar și dincoace de scândură, în spontanul hohotelor de râs ale jumătății de sală.

Despre comic se poate scrie cel mult cu umor, dar neapărat cu seriozitate. Altfel nu știu să vă spun că nu insist asupra interpretării textului piesei, autorului sau personajului principal. Aș deveni rizibilă, cel mult un asterisc, atât de străcomentate au fost deja. Și infidelă impresiilor cu care-am rămas. Adică sedusă, dar încă neabandonată de abilitățile comice ale aceluiași Băicuș. Ceilalți din el, de la protagonistul de clipuri publicitare bancar de plate, până la un Romeo absolut închegat, pentru care a renunțat la surplusul de carne, mă convinseseră deja fie de capacitatea sa de a trece neobservat, fie, respectiv, de firescul tragismului și dedicării de care-i capabil.

Mi-am verificat validitatea statutului de sedusă mai întâi prin confirmările constante ale celuilalt din scaunul de lângă mine. S-a amuzat ca un copil de fiecare dată când Sganarelle umplea scena. Apoi prin confirmările din partea copiilor de liceu din celelalte scaune. Dădeau mereu să comenteze, chicotind cu toți dinții, ba câte o replică a aceluiași personaj, ba câte o meclă, ba câte o inflexiune a tonului său.
Apoi și de tot, prin revenirea la schema bergsoniană a sursei râsului provocat prin comic. Și ea m-a cucerit de nu mai știu când, dar la fel de statornic. M-a bucurat că dacă Sganarelle, ca personaj în text, își sprijină, într-adevăr, comicul, de limbaj, caracter și situație, pe criteriile observate de Bergson - mașinalul, întârzierea față de fluiditate, mecanismul stării de a fi distrat -, ca personaj viu pe scenă nu a lăsat vizibile aceste resorturi. Nicio întârziere, nicio exagerare în trăsături sau efect.

M-am slujit de confirmările astea ca să-mi susțin preferința pentru slujitor, în detrimentul vedetei. Căci dintre toate simbolisticile ce i se pot atribui lui Sganarelle – conștiința stăpânului Dom Juan, naratorul, tendința nedusă la capăt spre bine și adevăr, spre conformism și creștinism -, el e singurul ce slujește. Și mesajului, și stăpânului Dom Juan, până la capăt. Mesajului, fiindcă trece dincolo de rol, tipologie și de absurdul ei. Fiindcă în Sganarelle s-a cuibărit cu preferință umorul, și nu în personajele ce oglindesc exclusiv o categorie sau un simbol: Dom Juan însuși, tatăl acestuia, simplii servitori, creditorul, femeia înșelată, frații ei răzbunători, statuia ucisului, cu voință de răzbunare proprie și ea, sedusele. Stăpânului, pentru că alege ca deznodământ să-l urmeze în iad, nu înainte de a-și face griji că nu-și va mai vedea salariul.

Sganarelle este singurul din toată droaia de prezențe ale piesei care seduce prin umanizare. Pe când vedeta Juan, de data asta convingând prin jocul lui Adrian Andone, nu poate străluci pe alt cer decât cel al tipologiei care îl urmărește ca o coadă de cometă din Evul Mediu încoace, via atât de mulți autori. Adăugați doza de umanitate, de aici și acum, pe care actorul o dă de sub pielea personajului și mă veți înțelege de ce insist.

Atunci și acolo, încostumat de parcă ar fi fost adus de pe străzile sufocante ale Craiovei, cu o voce perfect calibrată și fără emfaza celui ce are privilegiul să joace un clasic, agil ca o pisică tânjind mereu după harța cu vreo rozătoare, serios ca o statuie în momentele de aplauze, Băicuș mi l-a adus, printre altele, pe celălalt de lângă mine aproape.
Ne-a făcut să comentăm după lăsarea cortinei. Apoi să ne confirmăm platitudinea că Molière e mereu actual. Că scenografia momentului final, al furiilor și iadului, putea fi mai puțin ostentativă în spectaculos. Că finalul însuși poate dezamăgi dacă nu-i remarci echivocul. Că monologul lui Dom Juan despre fățărnicie e inatacabil. Că replica adresată cerșetorului că dacă îl înjură pe Dumnezeu, se alege cu un ban face cât un text întreg. Că doar o femeie putea imagina un fes făcut dintr-un ciorap cu adeziv înnodat unde trebuie. În cazul ăsta Lia Dogaru, creatoarea costumelor.

Că deci orele petrecute în frig și-n rumoarea sălii și-au meritat toate minutele de atenție. Căci oricum de ea este vorba când faci pereche. Și-au meritat secolele de reprezentații concepute în fel și chip, degustate prin fel și fel de râsete, negustate de vreo critică sau alta. Pe care le-am ratat nu din neatenție, ci din prea multă prezență în prezent. Cu celălalt.


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!