poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2053 .



O apreciere nonconventionala
eseu [ ]
despre paranormal

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Inxarius ]

2007-09-18  |     | 



O apreciere nonconvențională
Nu este pentru nimeni un secret că lumea în care trăim este circumscrisă unor legi stricte, care ne îndrumă, ne măsoară și ne stabilesc limitele de acțiune. În mod normal, locul în care suntem are dimensiunile sale, dinainte stabilite concepute de rigori ce-și au, fiecare, rostul său de netăgăduit.
Atunci cănd vine pe lume omul este încartiruit acestui element firesc, se pare - impus de natura care guvernează, element numit măsură. Omul este dotat cu o panoplie de repere care-i vor vrni în ajutor pe tot parcursul vieții sale.
Având, inevitabil, darul percepției, omul își folosește balanța permanent, iar percepția pe care o posedă reclamă în modul cel mai firesc, cel mai natural, comparația. Astfel își află sensul acea panoplie de repere, care, cu toate că este sută la sută utilă, și folosită în același procent, pune, simultan și insesizabil, cătușe acelei libertăți care iese, iată, din sistemul uman, și, în general, din sistemul viu cunoscut de noi, de percepție. Târziu, civilizația noastră află că reperul obturează acea parte din univers pe care instrumentele noastre de măsură și control nu o simt, nu o percep.
Avem nevoie de alb (perceptibil), pentru a ști ce este negrul. Avem nevoie de rece pentru a decela cald. Avem nevoie de bine pentru a ști ce este rău. Un mediu fără repere este incompatibil cu noi. Ne este chiar imposibil să ne imaginăm și să descriem un loc în care sus și jos lipsesc cu desăvârșire. Căci numai noțiunile de ?stânga? și ?dreapta? nu sunt suficiente pentru a realiza un minim de echilibru. Să încercăm, totuși, să ne plasăm într-un loc în care nu ne vedem decât pe noi înșine. De jur împrejur nu este nimic. Fac referire la acel nimic absolut. Nu pășesc pe ceva, nu merg spre un anume loc, nu plutesc, pur și simplu, în aer. Nu-i așa că acest loc nu poate exista?
Dar, dacă totuși am putut întrezări faptu că pentru a avea o viață normală, un statut firesc, avem nevoie de reper, de comparație și de percepție, putem deduce că și normalitatea poate fi, chiar este, un reper.
Cu acest reper suntem dotați. Urmează să comparăm acest normal. Cu ce? Cu anormal. Dar dacă normalul este perceptibil, opusul (antagonicul) său ar trebui să fie imperceptibil. Nu este cazul. Putem, cu ușurință, făcând apel cel mai ades la bunul simț (profan), să simțim ceea ce este anormal. Deci soluția anormal nu este cea optimă. Vom căuta și vom găsi un alt element: noi l-am numit ?paranormal?, și până la proba contrarie el întrunește calitățile cerute de condiția de comparație în care omul este inclus ca element component, într-un mediu cu care comunică nemijlocit.
Să ne întoarcem pentru o clipă la condiția omului. Dincolo de faptul că reperele constituie pentru om elemente sine qua non desfășurării unei vieți normale, una din urmările comparației ar constitui-o conștiința morții. Și aici, omului îi sunt necesare cele trei elemente ale normalității.
În acest caz omul și-l aduce în ajutor pe Dumnezeu. Dar, ca să poată conștientiza ajutorul credinței în Dumnezeu, omul trebuie să-și explice cauza, să presupună efectul și să numească în vreun fel rezultatul. Și atunci omul va spune: Dumnezeu există. Dar asta este în funcție de ce credem noi. Fiecare înțelege ceva prin Dumnezeu. Nevoia omului de a diviniza este veșnică: Buddha, Allah, Odin-Wotan, Ra, un singur Demiurg luând o sumedenie de înfățișări, nume și forme. În jurul Său sufletele noastre roiesc umile, parcurgând imensitatea timpului într-o aparentă inutilitate pe care n-o putem înlătura. Ne renaștem și murim. Se întâmplă aceasta la nesfârșit? Se pare că nu. Unele spirite merg și se contopesc cu Demiurgul. Restul de spirite rămân să-și continuie goana către nemurire, către perfecțiune, într-un slalom atrocee printre răutățile vieții materiale. Cine, însă, generează noi suflete, care să ia locul celor ce au atins perfecțiunea? Cum este, oare, posibilă, pornirea unui nou ciclu de vieți și morți și popularea acestui ciclu? Probabil că Dumnezeu-Demiurgul se autopedepsește pentru răutățile asupra cărora nu veghează, rupând din Sine suflete pe care la trimite din nou să pună în mișcare mecanismul acesta inefabil al transmigrației spiritului, aceasta având semnificația unei alte necesități: aceea de a fi El însuși divinizat, prin divinizare justificându-Și ?existența?, de care noi, cei din viața materială, avem, la rândul nostru, atâta nevoie.
Astfel stând lucrurile, aflăm că omul are cunoștință despre ciclul vieții și al morții, conștientizare care impune necesitatea de divinizare. De aducere a divinității în rândurile muritorilor, fie chiar și numai ca subiect de discuție.
Tot astfel, încătușat în viața materială, cu rigori stricte, omul încearcă o așa numită ?evadare legală? în perimetrul imperceptibil. El va face, în acest caz, uz de unicul instrument pe care îl are, se pare special pentru această ?evadare?: imaginația. În acest context există un convenționalism, O tablă de legi care să faciliteze accesul spiritului încătușat în decorul neantului. În această ordine de idei omul a simțit nevoia didactică. Necesitatea de a afla noțiuni din material pe care să le convertească apoi în informații valabile în paranormal. De regulă, acolo, în paranormal se petrec lucruri pe care nu le putem înțelege și nu le putem explica în manieră reală. Atunci elaborăm noi înșine definiții, legi, moduri de a concepe explicații care să vină în sprijinul enunțurilor făcute, inventând un mediu de sine stătător, fără pretenția de a fi și real, ci numai fictiv.
În fața acestor propuneri de legi vom gravita într-un permanent semn de întrebare ce pare că nu va lua sfârșit niciodată. Și tocmai prin noțiunea sa de infinit, atunci când ne cândim la un element care ține de paranormal, la levitație, de pildă, punem, în mod automat, în discuție, acest fapt inaccesibil nouă, în domeniul Science-Fiction-ului. Iar când pe tapet sunt aduse fenomene Science-Fiction, noi facem uz de noțiunea de paranormal, (asta ca subterfugiu al imposibilității de a explica faptul), ca unică șansă de a numi în vreun fel, (iată, nevoia de reper, comparație și percepție este din nou prezentă), ceea ce nu ne putem explica atunci când suntem în lumea materială.



Sărata-Monteoru

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!