Limbaj și proces

Comentariu la eseul ,,Wittgenstein și Jocurile de limbaj,, scris de Manolescu Gorun.

Ca de obicei, domnul Gorun Manolescu scrie câte un text cu densitatea găurilor negre și
agită cu asta mințile unora de pe aici, inclusiv a mea, și dintr-un rând-două, scrise la comentariu, o părere despre o idee ce ar părea esențială, se produce o întreagă dezordine în ceea ce până acum părea clar.

Dacă relația dintre limbajul muncind si limbajul jucându-se, din perspectiva exemplelor date de Wittgenstein nu are totusi o coerență care sa dea un înțeles stabil ,,jocului de limbaj,, unde este locul limbajului în tabloul lumii celor n dimensiuni ?

Reiau cele două variante de a privi limbajul de către Wittgenstein:
,, Doctrina lui Wittgenstein I este clădită pe ipoteza că există o corespondență precisă între limbaj și lume. Deci limbajul oglindește proprietățile formale ale lumii (structura ei). Lăsând-o neschimbată.,,
,,O astfel de doctrină ( I) este complet dată peste cap de către doctrina Wittgenstein II prin introducerea jocurilor de limbaj. Care, departe de a lăsa lumea așa cum este, o re-crează.,,

Și mai departe, lista exemplelor de jocuri de limbaj a lui Wittgenstein:

,,A da ordine și a acționa potrivit ordinelor;
A descrie un obiect după înfățișarea lui sau după măsurători;
A construi un obiect pe baza unei descrieri;
A relata un eveniment;
A formula presupuneri despre un eveniment;
A formula și testa o ipoteză;
A prezenta rezultatele unui experiment în tabele și diagrame;
A născoci o poveste și a o citi;
A juca teatru;
A cânta melodii ale unor dansuri;
A dezlega ghicitori;
A face o glumă; a o spune;
A rezolva o problemă de aritmetică practică;
A traduce dintr-o limbă în altele….,,

Prima intrebare : Care este reperul comun al celor două doctrine?
Afirmație:Limbajul despre lume (I) spre lume sau limbajul dinspre lume ( II) spre lume ?
Răspuns: Reducând toate aceste interferențe logice între I și II, lumea este prezentă în ambele afirmații ca un proces în desfășurare.

Spun asta pentru că văd în realitate, în mod esențial, toate procesele ca fiind de fapt niște limbaje, indiferent de natura lor, fie ele produse sau producătoare de logică.

Tu, Gorun, ca și cercetător al gândirii știntiifice, spui ca norul cade sub formă de ploaie pentru că aerul din stratul x se răcește și ca urmare se condensează vaporii de apă și se adună la baza norului și la un moment dat forțele de greutate ale picăturilor înving forța de coeziune cu molecule de gaz și …. povești știntifico- ștințifice…

Eu spun că de fapt nu e așa, ci că apa din care este făcut norul și care apă nu are nici o poziție privilegiată în natură își schimbă poziția căzând.

A doua întrebare : Care este constituentul comun al celor două doctrine?
Afirmație : Ambele doctrine sunt enunțiative, chiar ușoare speculații între două idei : a ideii de imagine directă sau a ideii de imagine oglindită.
Răspuns : Constituentul comun al doctrinelor este conținutul informațional complet al proceselor în desfășurare.

Tu, Gorun, ca și cercetător al gândirii știntiifice, spui, adăugând informații proceselor, că norul cade sub formă de ploaie pentru că temperatura aerului din stratul x scade și ca urmare prin schimbul de căldură temperatura vaporilor, la presiunea parțială a acestora, ajung la valoarea de saturație și se condensează vaporii de apă și….povești știntifico- ștințifice…

Eu spun că de fapt nu e așa, ci că doar cerul comunică norului să cadă în ploaie și plouă, iar ploaia este un rezultat, este limbajul cerului pe care il pricepe orice muritor de rând

Stiința mie nu-mi dă dreptate ci doar ție. Aceasta datorită paradigmei multiseculare. Peste un secol sau mai multe, să zicem, mărimile noastre de stare vor fi doar legende și omul, nu cerul, va comunica norului să plouă.

Ce este comun în ambele noastre poziții ?
- că există niște procese în jur pe care amândoi le depistăm numai cu simțurile,
- că ălăturăm niște informații acestor procese pentru a le transfera în limbajul spre noi înșine și spre exteriorul nostru

Limbajul de tip ideatic, cel al omului, este la rândul său un rezultat al procesului total al lumii noastre, privit așa el nu descrie și nu recrează ci este fumul din țeava de eșapament a lumii, după ce a fost combustibil, explozie și lucru mecanic, reîntorcându-se prin frunze în noi înșine.

Greu de crezut, dar, după părerea mea, limbajul nostru uman, este creația finală a naturii și chiar scopul întregii lumi.