O ipostază și mai interesantă a mitului, mai larg accesibilă, făcută parcă pentru uzul maselor și nu doar pentru așii seducției sau monștrii sacri care seduc doar prin statutul lor de staruri, este aceea a vînătorului. Milan Kundera scrie despre ea, în volumul Ridicole iubiri, o povestire adorabilă: Mărul de aur al dorinței eterne. E povestea a doi prieteni afectați de morbul donjuanismului, dar avînd resurse mai modeste decît ale celor de talia lui Chamberlain. Kundera alege textului acest motto din Pascal:

“…nu-și dau seama că sînt doar în căutarea vînătoarei, și nicidecum a vînatului”

Donjuanul său este unul realmente de consum, mitul cotidian funcționînd în persoanele pe care le cunoaștem chiar noi și, de ce nu, mereu latent, dacă nu în acțiune, chiar în noi. Mit pe care deci l-am exersat și noi cu mai mult sau mai puțin succes sau doar l-am invidiat la cei mai versați sau măcar mai lăudăroși ca noi, dar aflați chiar în preajma noastră. Sau și una, și alta. Căci vînătorul, se știe, este prin definiție cam fanfaron.

Ajuns la îndemîna tuturor, mitul este ușor desuet și oarecum expirat, dar păstrează aroma inconfundabilă a nostalgiei unei inepuizabile tinereți. Căci preocuparea hotărîtă pentru femei este contemporană cu adoptarea fără rețineri a fumatului și băutului – probele de foc juvenile ale ritualului de trecere la vîrsta mult jinduită de om mare. Nu contează gustul real al întîlnirii cu aceste vicii prestigioase, căci nimeni nu gustă de fapt decît prestigiul etichetei promoționale lipite pe ele. Vreau să spun că indiferent cît de amare, cît de serbede, cît de grețoase ar fi ele în realitate, prestanța le rămîne inalterabilă și transfigurează gustul propriu-zis.

Martin și povestitorul, acum în jur de 40 de ani, sînt vechi prieteni. Îi leagă amintiri din tinerețea în care împărtășeau aceleași preocupări și un anume interes privilegiat pentru femei. Esențialul era fără discuție să fii un cunoscător, un ins versat, expert (nu doar un ageamiu, un diletant), să ai un apetit constant și insațiabil pentru aventuri galante. Și, mai ales, o “înaltă exigență cantitativă”. Dar să și stăpînești cu dezinvoltură toate ticurile și ritualurile (cît se poate de rudimentare) ale acostării, ale “agățării”. Ceea ce de fapt a mai rămas din vechea și redutabila putere de seducție a donjuanului veritabil, din recuzita artei sale.

Marca expertului este “trăirea”, el este angajat trup și suflet în această campanie și trebuie “să fie mereu în formă”, să nu-și piardă antrenamentul, să dea oricînd dovadă de o spontaneitate îndrăzneță (tot un fel de tupeu) și să aibă generozitatea unei anume virtuozități gratuite: totul e jocul, finalitatea e secundă. Calitatea lui se cunoaște după faptul că nu precupețește nimic pentru a nu pierde cumva “infinitele posibilități erotice ale fiecărui ceas sau ale fiecărui minut”. Că este în continuă vervă și efervescență erotică, mobil și versatil ca o giruetă care se orientează mereu pe direcția celei mai noi cuceriri posibile.

De fapt, povestitorul se simte, cum a fost toată viața, oarecum la remorca lui Martin. Martin este tartorul și într-un fel mentorul său, de fapt “bărbatul” exemplar:

“Uneori am sentimentul că toată viața mea de ‘poligam’ n-a rezultat din nimic altceva decît din imitarea, cu fidelitate, a celorlalți bărbați.”

Bărbăția lui este un pic rușinată, fără convingere, lipsită de aplomb, ca și de recuzita expertului. Martin are un „program” limpede în trei etape: înregistarea, contactarea și… cea de a treia etapă, finalizarea care, de obicei, nu trebuie însă neapărat atinsă. Jocul e important, nu rezultatul. Eșecurile nu-l demoralizează. Totul este să ai mereu o listă cît mai lungă de potențiale candidate și să nu pierzi nici un prilej pentru a o reîmprospăta. Să cunoști și să accesibilizezi. Să folosești contactarea de antrenament ca să nu-ți ieși din formă.

Luat de iureșul jocului, povestitorul, nu mai poate da dezmințirile necesare. Nu poți abandona jocul, nu poți trăda așteptările prietenești, nu poți ieși defetist din joc. Chiar dacă nu mai ești la înălțimea lui, cum să-ți dezamăgești prietenul:

“Vedea în mine cu totul alt bărbat decît eram în realitate, și dacă i-aș fi spus adevărul adevărat, că toată săptămîna nu numai că nu pusesem stăpînire pe vreo femeie, dar că nici nu mă fixasem la vreuna, m-ar fi luat de ipocrit.”

Și jocul continuă din moment ce Martin (și atîția alții ca el) “încearcă să-și păstreze iluzia că nimic nu s-a schimbat, că îndrăgita comedie a tinereții se joacă în continuare, că puterea de altădată nu a scăzut și că labirintul nesfîrșit al femeilor a rămas și va rămîne mereu domeniul lui de explorare.”

Pentru că “steagul eternei goane după femei” trebuie ținut sus, “jocul autoamăgitor” trebuie continuat, chiar cînd știi că este numai o “urmărire zadarnică anticipată”. “De ce îl asist în acest joc caraghios? De ce eu care știu că toată povestea nu-i decît o iluzie, o amăgire, stau aici și simulez alături de el?”

Pasiunea vînătorului este să aibă permis de port-armă și costum de camuflare. Nu are nevoie să tragă vreun foc și nici să știe dacă arma face poc. E suficient să ia parte la escapade vînătorești și să știe cum se spun poveștile cînd s-au adunat camarazii la focul de tabără. Și mai ales să știe că o asemenea vocație nu poate fi abandonată. Cine e dispus să-și abandoneze decis și sacrileg, criminal, tinerețea?

Căci, nu-i așa, “peste această realitate, și paralel cu ea, la nivelul unei autoamăgiri, înduioșătoare și nevinovate, continuă să se desfășoare tinerețea…” Tinerețea cu darul ei inalterabil, de nevătămat: “mărul de aur al dorinței eterne”. Nostalgia va rămîne deci suverană dincolo de orice dovezi ale zădărniciei:

“Și ce dacă povestea asta e toată un joc zadarnic? Și ce dacă știu acest lucru? Voi înceta oare să-l joc numai pentru că e un joc zadarnic?”


(Nu mai închid comentariile. De ce nu le mai închid? Pentru că "nu pot / (doar) Fiindcă printre dumneavostră / E unul cîrn și idiot...")



Din seria Don Juan:

Don Juan spăsit
Elogiul lui Don Juan (I)
Elogiul lui Don Juan (II)
Don Juan contabil

Despre iubire:

Faptă și patimă : despre fapta iubirii
Două întîmplări și o scenă dintr-un film (cum se distilează esența feminității din isprăvile vieții și din plăsmuirile artei)
De ce a plîns văduva? Stihia feminității și feminismul ultragiat
Zvîrcolirile iubirii - iubire și penitență”
Iubirea sisifică
- amendament la “Zvîrcolirile iubirii”
Exigența iubirii aproapelui”
Să iubești viața
„Dacă dragoste nu am, nimic nu sînt.”
Exerciții de iubire

Despre feminitate:

Feminitatea – esență sau banal construct cultural
Feminitatea – întrebări ajutătoare
Feminitate și neajutorare
Bărbatul și femeia