S-a constatat în unele spitale de nebuni că pacienții au nevoie de mai puține medicamente dacă au o ocupație. Această constatare a venit în urma înființării atelierelor de meserii asociate acestor instituții.
Nu cumva asta am fost programați să facem? Adică sa muncim.
Ce e plictiseala? De ce multă lume are impulsul de a creea, de a modifica, de a organiza, de a sorta?
Nu cumva noi am fost puși aici cu scopul clar de a munci, și programați special în acest sens? Dumnezeu l-a creat pe om și "l-a pus în grădina cea din Eden, ca s-o lucreze și s-o păzească"(Geneza: 2.15).
Poate de aceea sunt așa puțini cei ce gândesc. Este ceva pentru care nu am fost programați în mod special. Am fost înzestrați cu inteligență pentru a putea rezolva unele sarcini neprevăzute ce s-ar fi putut ivi pe parcurs.
Dar inteligența a avut și efecte secundare: s-a dezvoltat în continuu peste nivelele așteptate. Dacă din acest motiv ne-a abandonat Dumnezeu?
Un grad ridicat de inteligență plus capacitatea oamenilor de a transmite experiențe, povești, deci informație, poate fi o problemă pentru un stăpân, atunci când apare la cel pe care trebuie să îl stăpânească.
Suntem o excepție, o eroare, un rebut. Un rebut în sensul bun, ce-i drept. Adică mai buni decât era așteptat.
De-aia Dumnezeu ne-a părăsit. Am fost neascultători. Am mâncat din fructul oprit ce se găsea pe ramurile "pomului cunoștinței binelui și răului"(Geneza: 2.9; 2.17): am învățat. Ne-am învățat unul pe altul. Am devenit o forță. Am început să ne apropiem de rangul de atotputernicie, care era rezervat Domnului.
Chiar și după ce am comis "păcatul strămoșesc", au mai existat încercări de a ne controla, de a ne manipula (din motive încă necunoscute nouă). Dar încercările au tot eșuat și s-au tot rărit. S-a încercat totul: inițial biciul, apoi amenințarea, apoi îndoctrinarea (slăviți-l și slujiți-l pe Domnul pentru că este atotputernic). Da?! Adu-l încoace să îmi spună el asta. A... Nu-și permite? E plecat? E ocupat? E speriat? Și dacă tot e așa atotputernic, atunci la ce îi mai trebuiesc slujitori?!
Din păcate, ultima metodă a fost și cea mai eficientă. E și normal, deoarece inițial Dumnezeu a fost luat prin surprindere de evoluția omului, dar apoi a avut timp să conceapă metode mai eficiente de control. Arătându-i omului necunoscător ceva ce nu înțelegea la momentul respectiv, Dumnezeu își crea o aură de mister. Cum misterul înseamnă necunoscut și cum omul se teme de ceea ce nu înțelege, Dumnezeu devenea o entitate care domina tot: timp, spațiu, informație (era atotștiutor).
Astfel, unul dintre avantajele care l-a scăpat pe om de sub jugul lui Dumnezeu a fost folosit împotriva lui: s-a transmis între oameni, între generații această idee ca Dumnezeu este atot-orice (puternic, știutor, etc). Și continuă să se transmită și astăzi. Lumea crede în chestii pe care nu le poate explica tocmai pentru ca încă nu și le poate explica. Și pe masură ce unele necunoscute sunt explicate, individul "mai reușit" al Domnului, adică insul mai ușor de controlat prin diverse metode, o ține una și bună că tot există necunoscute. Face abstracție de faptul că multe lucruri până de curând inexplicabile se pot acum explica, și încearcă astfel să își păstreze starea de existență cu care s-a obișnuit. Nu vrea noul pentru că, așa cum am mai spus, se teme de necunoscut.
Bineînțeles, oamenii sunt leneși. Cum asta?! Foarte simplu. Ei nu vor să-și folosească inteligența cu care au fost înzestrați. O folosesc doar în cazuri extreme. Omul vrea să i se spună ce să facă, și el să execute întocmai ca o mașină. Omul vrea să fie condus, deși nu-i place să o recunoască. Omul vrea, tânjește chiar, după un stăpân. Exact ca un câine, se aciuează pe lângă primul roboțel care a fost înzestrat cu o capacitate mai dezvoltată de a conduce. Evident, Dumnezeu nu își putea supraveghea toți sclavii în timpul muncii, așa că i-a înzestrat pe unii dintre ei cu câteva calități necesare conducerii unui anumit numar de oameni.
Ce ar fi daca ne-am opri toți din muncă? S-ar alege praful. Am înnebuni aproape toți și tot ce am realizat până acum s-ar pierde. Bine că suntem programați suficient de bine astfel încât să nu putem trăi fără muncă.
Așa că nu mai leneviți, măi, lepădăturilor!
Munciți!
Dar munciți inteligent!