poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2023-08-09 | |
Lirismul Nuței Crăciun pornește aproape constant dintr-un moment-cheie al vieții: însingurarea, ca stare incipientă de angoasă, ca apoi să fie rechemate pe rând dezinvoltura iubirii unui om, dansul, plăcerea de a admira fie casa, fie, natura, fie copilul, cum crește. Toate clipele existenței sunt investite cu noi sensuri, pe care le dibuiesc și cititorii, deoarece discursul literar al Nuței Crăciun este unul foarte clar, dramatismul versurilor fiind interiorizat maxim. Ea scrie o poezie postmodernă autobiografică elegiacă și în textul "pași între două tăceri":
"totul căpăta în gura mea un gust persistent de lacrimi,/ de ce viața începe și se termină cu un plâns". Legitima întrebare din prima strofă este chiar despre forța umană de-a învinge, de-a depăși pe tot parcursul existenței plânsul inevitabil, ori lacrima tragică. Metafora din a doua strofă "ochii mei sunt doar ascunzișuri pentru cuvinte" este urmată de-o imagine alegorică, a rătăcirii pe drum, soldată cu învățarea pe de rost a comunicării sentimentelor. O cunoaștere deplină a oamenilor nu este posibilă, dar eul liric afirmă: "am învățat să caut speranța ca pe o scoică rară", "ca pescărușii pe o mare înghețată". Și, într-adevăr, dacă individul are speranță că și după multe nenorociri, suferințe există alinare, activitate, împrieteniri, fericire, atunci dilemele ontologice nu-l mai apasă necurmat, criza sentimentală dispare, siguranța că suntem unici, frumoși, mereu tineri persistă: "așa dansam în jurul vieții/ ca să-mi alung de sub piele frigul". Memorabil acest dans pe gheața existenței, cât ar fi de riscant. Boema unei artiste, a unei îmblânzitoare de cuvinte, imagini și trăiri intense continuă în orice împrejurare socială, până și în situațiile-limită, iar zborul înseamnă marea încredere în sine, în talentul dublat de voința fermă că povestea cunoașterii, a artei cuvintelor este una fără de sfârșit. În penultima strofă, a treia, eul liric a descris un moment al dezmeticirii femeii cand simte în propria viață un gol imens, o lipsă a cuiva drag, într-o stare de întristare apăsătoare: "ascultam vântul șuierând între cuvinte străine, cineva a schimbat muzica, o mână invizibilă de umbră sau de aer a împrăștiat iepurii ce-mi alergau sprințari prin memorie." Este surprins aici dramatismul unei perioade foarte dureroase, sau o înțelegere a faptului că "umbra" cuiva drag asistă încă la bucuriile, stările de extaz ale sale. S-ar putea ca această ființă, cu prezența abia întrezărită, să fie mama eului liric, o persoană de neuitat. La fel de bine, dacă ținem cont de ideea din strofa următoare, ultimă, ar putea fi vorba de motivul literar romantic al dublului, apariția în oglindă a unui alter ego etern deoarece eul liric se măsoară cu el zi de zi, urmărindu-și permanent o dezvoltare a sinelui în frumusețea "dansului" ori zborului într-o lume la fel de enigmatică, la orice vârstă: "va trebui să mă întâlnesc din nou cu mine în oglindă și lumea va fi iar un zid care crește tot mai înalt".
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate