Din punctul de vedere al omului grobian, suferința are asperități grosiere și muchii ascuțite, cu care zgârâie omul delicat și fin, și înțeapă sufletul omului cumsecade. Suferința este grosolană și se manifestă în mod bădăran, mânjind cu secrețiile sale fetide, imunde și scabroase, frumosul crescut cu grijă în fiecare om și apărat de imanență, de dizgrațios, grotesc și diform, iar grobianul cioplește din suferință o formă hidoasă pe care el crede că are asemănări cu forma genuină a suferinței.
Din punctul de vedere al omului inferior, suferința este preeminentă constituției sale, o situează pe un nivel superior și se raportează la ea, așa cum sclavul se raportează la stăpân, îi acceptă capriciile și se supune necondiționat autorității sale.
Din perspectiva imanenței, suferința e o energie negativă care trebuie redusă la 0, iar prin inserarea în ea a energiei pozitive, se obține o reacție eruptivă, pe care corpul o percepe ca o zvârcolire puternică, după care urmează liniștea, se simt numai vibrațiile caline ale sufletului izbăvit de suferință, și totul se sincronizează în om.
Din perspectiva evoluției, suferința este o cauză a trendului asimptotic, o scursură lăsată de mișcarea continuă a progresului, ce a destructurat și dezmembrat retrogradul. Suferința este un minus ce contrabalansează plusul generat în viața omului de progres, care definește bună-starea, prosperitatea și abundența. Odată cu spirala evolutivă, suferința evoluează și ea, ca făcând parte din entitățile umane, însă gestaltul îi micșorează aria de răspândire, prin focusarea gândurilor pozitive pe compoziția suferinței.