Pesemne ca un articol despre performanta ar trebui scris de cineva care a dat-o, in modul consacrat al evaluarii acesteia. Iata de ce voi fi scurt in consideratii pe aceasta tema.

Ma voi rezuma la o singura idee: performanta e limitativa si tributara variabilelor. Labilitatea aceasta e denotata de insasi esenta ei: se manifesta punctual. Fie ca e vorba de categoria timpului, sau - mai important - de cea a omului luat in ansamblu.

Cu alte cuvinte, performanta se realizeaza de obicei intr-un domeniu, ceea ce presupune lacune notabile in altele (fie ele elementare). Doar asa putem intelege, spre exemplu, fenomenul Beethoven: geniu in creatia muzicala, dar care si-a petrecut burlacia intr-o dezordine inimaginabila. Performant in muzica, dar cu oala de noapte sub pianul lui mare si vechi (era plina cand l-a vizitat baronul de Tremont prin 1809). Primul pianist modern virtuoz, dar si misogin.

Indubitabil, pentru a da performanta trebuie sa renunti. Insa renuntarea se refera la toate celelalte aspecte afara de calitatile morale. Doar in acest caz omul si performanta lui dureaza. La acest punct ar fi de adaugat ca performanta nu presupune si nici nu garanteaza calitatea morala a individului. Din nefericire, de cele mai multe ori este chiar o piedica in calea acesteia. Nu pentru ca ar exista o constrangere, o fatalitate pe ruta cu pricina, ci pentru ca omul este vulnerabil. Mai ales cand performanta ii este recunoscuta public.

De cele mai multe ori performanta a fost masca sub care relatiile s-au frant, prieteniile s-au uitat, familiile s-au distrus. E latura mai putin ortodoxa a omului, nu a performantei.

Adevarata performanta vede omul luat ca intreg. Holistic. Ea nu-l scuza pe artist ca-i imprastiat, nici pe vedeta ca-i imorala, nici pe politician ca-i corupt. Ea nu intelege IQ fara EQ. Adica minte fara inima. Nu. Ea pretinde integralitatea omului, o imbinare armonioasa in care se manifesta spontan homo loquens, homo labores, homo ludens.

Performanta este, asadar, o categorie saraca din punct de vedere al ansamblului.

Nu inteleg de aici ca performanta e indezirabila. Insa sesizez caracterul ei ingust, sarac, marginal. Asta uitandu-ma in jur la cei care au gustat-o, dar care - in genere - n-au mai avut timp sa mai iubeasca, sa comunice si sa fie intregi.

Meteahna performantei e insusi omul.