Inechivoc, n-am fi avut pilda samariteanului milostiv daca un fariseu nu ar fi avut tupeul sa-l ispiteasca pe Iisus cu intrebarea tipica tanarului bogat: „ce sa fac ca sa mostenesc imparatia cerurilor”. Daca tot ce avea fusese mostenit, de ce n-ar fi mostenit si vesnicia! Si in contemporaneitate se mai gasesc dintre aceia care il ispitesc pe Iisus cu intrebari despre viata vesnica. Vor primi si azi un singur raspuns „pilda samariteanului milos”.

Fiind nomikos (doctor in interpretarea legii), poate chiar membru al Sanhedrinului, fariseul isi etaleaza superioritatea numindu-l pe Iisus didaskale (invatator).

Iisus il stie pe de rost, la fel de bine cum ii stie perii capului. Fara sa se simta lezat, avansand pe terenul interlocutorului, ii raspunde:
- Cum scrie in Lege, doctore? Si cum interpretezi ceea ce scrie?
Raspusul vine ca la carte:
- "Sa iubesti pe Domnul, Dumnezeul tau, cu toata inima ta, cu tot sufletul tau, cu toata puterea ta si cu tot cugetul tau; si pe aproapele tau ca pe tine insuti."
Desi i se ceruse si interpretarea cuvintelor Legii, doctorul se rezuma doar la a cita Scripturile. Probabil ca multi dupa el isi vor pierde sufletul, chiar daca citeaza Sfanta Scriptura. Hermeneutica a fost si va ramane cuiul lui Pepelea batut in zicala: „drumul spre iad e pavat cu intentii bune”.

- Fa asa si vei trai – il incurajeaza Iisus.
Tendentiosul fariseu pare insa ca nu intelege ultima parte. Se vede ca e tributar distinctiei popor ales - neamuri, a celor „dinauntru” si a celor „din lume”.
Ca sa priceapa, Iisus ii da o pilda. Pe ruta Ierihon – Ierusalim, un om este atacat de mafioti. E batut zdravan, jefuit si lasat lat. Ca din intamplare, pe acelasi drum trece un sacerdot. Vede vicitma, insa trece mai departe fara sa-i acorde primul ajutor. La putin timp, pe acelasi drum trece un levit. Vede victima, insa o ocoleste si isi vede de drum. Intr-un tarziu apare si un samaritean, care asemenea lui Iisus, ’vine in locul unde era el’. Adica victima. O vede si i se face mila. Atat de mila, incat parca uita ca individul din fata lui e iudeu, ca tocmai plecase in calatorie, ca e riscant sa intarzii intr-o asemenea zona, ca manopera de prim-ajutor presupune prafuire si risc de patare cu sange. Uimire! Imediat samariteanul ii curata si ii panseaza ranile, il pune pe dobitocul lui si il duce de urgenta la cel mai apropiat han. Sta cu el peste noapte, iar dimineata, inainte de a-si vedea de drum, da un acont administratorului hotelui, asigurandu-l ca orice se va cheltui in plus pentru „sarmanul talharit” va achita la intoarcere.

Este momentul in care Iisus reformuleaza magistral intrebarea. Din „care este aproapele meu” in „al cui aproape esti tu”. Totul se schimba.

Cum putea deveni cineva „aproapele” fariseului, care sistematic se izola de societate ca nu cumva sa se pangareasca? De ce preotii de ieri si de azi isi iubesc atat de putin semenii? De ce dragostea vine de la cel de la care nu te astepti? Raman intrebari deschise.

Mesajul lui Iisus e limpede: „Daca vrei sa ai parte de vesnicie trebuie sa iubesti”. Caci dupa cum fara sange nu este iertare, fara iubire nu exista mila. Iar omul fara mila devine sadic. Mila sa nu fie „de”, ci „cu” . Caci mila de oameni inseamna pieire sigura. De cate ori nu trecem pe langa oameni, ii vedem si ne e mila de ei, nu cu ei, si trecem mai departe, pe alaturi, asemenea fariseului fara mila din pilda, fara sa facem nimic concret pentru usurarea suferintei lor. Wurmbrand spunea ca, uneori, diferenta dintre un crestin si un ateu in fata unui om in necaz e ca primul se roaga la Dumnezeu sa-l ajute pe amarat, in timp ce ateul – care nu crede in existenta Altcuiva - pune mana si-l ajuta.
Dumnezeu trebuie iubit nespus. Iar semenul, ca pe propriul eu. Iubire izvorata din launtru, iubire dezinteresata.

Iubire si gata!