Mă întrebam zilele acestea dacă există un criteriu de selecție literară. Judecata de valoare și dimensiunile estetice nu mai sunt suficiente azi (așa cum axiologicul e într-o permanentă metamorfozare, iar esteticul de mult derapase în asimetric, neșablonat, subcultural etc). Primăvara aceasta absolveam o facultate economică și în perioada examenelor de licență mă gândeam și la ... literatură! Dacă o carte e un produs, care este criteriul evaluării acestuia?
Cei 12 ani de prezență în lumea literelor mi-au alimentat această întrebare cu o mulțime de lecturi, discuții și chiar situații existențiale. Cea mai reprezentativă este bătălia dintre „vechi și noi”, de fapt gașca afirmaților și a nouveniților (neaveniților). Apartenența unui scriitor, iată criteriul tacit care este aplicat de cele mai multe ori. Gașca, iată punctul de reper, grupul de referință. A fi cu „cei vechi” (tradiționaliștii) e automat o autoexcludere din „mai noii” (postmoderniștii, mizerabiliștii, fracturiștii, etc.) scriitori.
Aici intervin iarăși preocupările mele economice, facilitante prin instrumentariul de rentabilitate, vandabilitate, și utilitate totală / marginală. Dacă literatura e un produs, și ea este, cu siguranță, nu neapărat unul spre comercializare, atunci cartea e un bun într-un consum intelectual mai specific, dar care are costurile și prețurile sale și acestea sunt, în primul rând, sociale și culturale, nu neapărat echivalente monetar. Or, simplu spus, orice carte „produsă” își are consumatorul, cererea pe piață și utilitatea (socio-culturală).
Lecturile mele pestrițe îmi demonstrează cele spuse mai sus. După „π-zdeț” de Alexandru Vaculovschi, „F*ck Tense” de Bogdan Lipcanu și „Crede și se va scula!” de Oleg Carp pot citi cea mai tradiționalistă pagină literară, chiar am nevoie de acest tip de lectură! Dacă aceste segmente de piață literară conviețuiesc în mine, de ce nu ar face-o pe piața bunurilor literare? Mai nou, citesc o carte de poeme-psalmi, texte în care te întâlnești din plin cu credința Celuilalt. De la nonconformist, pornografic la estetic, de la profan(ator) la sacru, iată paradigma lecturilor la zi. Complementarul, amestecatul etnic, etic și estetic (homo miscelaneus în formula lui Dumitru Crudu) iată soluția viabilă a literarurului.
Bolile și jocurile copilăriei țin de copilărie. Imunizarea, vaccinarea intelectuală ține de inițierile, frustrările și fracturile depășite într-o adolescență literară. Literatura hormonală, scatologică, injurioasă, nonconformistă ține de „cartierul literar”, de acolo însă se iese pentru a intra în uniuni, se face carieră, se parvine profesional în redacții, catedre, asociații, chiar în politic, etc. Or, nu poți sări peste adolescență, chiar și peste cea literară!
Găștile literare țin de factorul uman, nici măcar de cel auctorial, căci o gașcă nu se prea face pe literar. Separatismul literar nu e nici pe departe constructiv. Nemții zic „dacă nu aveți bătrâni, să vi-i cumpărați”. Unde sunteți „bătrânii” literaturii basararabene? Tinerii (unii) vă caută dialogal, chiar dacă scriu în susul apei textuale.