– Doamnă Mărginean, sunteți o persoană plină de fantezie, visătoare, sensibilă la frumosul pe care ni-l oferă natura; aceste calități transpar în operele dumneavoastră. Ați ales ca tehnică de lucru acuarela, cu transparența sa și hârtia albă ca fundal, ceea ce îi conferă o luminozitate deosebită, scoțând în evidență combinațiile rafinate de maro, negru, roz fanat, ametist.. Lucrarea mea de preferință este „Liana”; desigur, și petele de culoare, cum este roșul în superbele „Ikebana” sau „Petale”. De asemenea, galbenul în „Floare de aur” subliniază și mai mult voioșia care se degajă din aceste lucrări, pictate de dumneavoastră cu gingășie și dragoste. Acest talent l-ați moștenit din familie?
– L-am moștenit de la bunicii și părinții mei, care desenau foarte bine. Bunicul făcea portretele tuturor apropiaților. Eu, când eram elevă, desenam pentru întreaga clasă, iar profesoara de desen din liceu îmi cerea să le fac portretele colegilor. De altfel, eu mă diferențiam de ceilalți elevi prin faptul că întotdeauna profesorii îmi cereau și îmi permiteau să desenez altceva decât colegii. Am urmat și cursurile unei școli populare de artă de la Craiova, timp de trei ani, folosind drept modele gipsurile-copii după celebrele sculpturi ale antichității și ale Renașterii: Laocoon, Venus din Milo, Moise.
– În lucrările dumneavoastră, lumea prozaică și super-tehnologizată în care trăim se transformă într-o lume de basm: păsările sunt măiastre și devin gânditoare, semințele devin mirabile, măceșul are frunze aurii, florile și frunzele zboară, este o explozie vivace de tinerețe! De altfel, ați fost ani buni profesor de desen.
– Da, în anul 1963 am fost profesor de desen la gimnaziu – Școala nr. 56 din București, iar între anii 1979 si 1998 profesor de desen și pictură la Liceul „Nicolae Iorga”, Școala Generală nr. 172 din București.
– De la ce vârstă considerați că un copil poate începe să primească primele noțiuni despre desen?
– În general, de la șase ani.
– Revenind la lucrările dumneavoastră, criticii de specialitate consideră că desenele în tuș pot fi asemuite cu stampele japoneze.
– Desigur, iar prin concizia lor, cu micile poezii hai-ku, care mie îmi sunt deosebit de dragi. Poezia e ca o boare, o adiere, e mai concisă decât proza și mult mai muzicală.
– În general, la baza desenelor dumneavoastră stau simboluri.
– Într-adevăr, lucrările mele le transform în simboluri; de exemplu, am peste o sută de desene dedicate berbecului văzut din față – el este simbolul rezistenței, al liniștii, al cumpătării, al stabilității. Caut să exprim armonia, liniștea, reveria din natură, nu mă interesează lucrurile trecătoare, ci numai ceea ce este esențial, peren.
– Ați fost prezentă în expoziții de grup în țară și în străinătate.
– Începând cu anul 1972 am participat la Saloanele Municipale, Republicane și de Grafică organizate în București, precum și la Galeria Artelor a Cercului Militar Național, Salonul Național de Artă București, Palatul Parlamentului; în țară, la Potlogi, Târgu Mureș, Galați, Tulcea; peste hotare, la Londra – în 1985: “Arta României de astăzi”, “Salonul Femeilor creatoare din România”. În anii 2000, 2003, 2004 și 2005, expoziții de artă contemporană românească la Moscova, Sankt Petersburg, Novgorod – 2004.
– Și personale?
– În anul 1996 la Cercul Militar Național – Galeria Artelor – Fundația “Arta Română”, am expus 190 de lucrări; în 2002 la Palatul Parlamentului – sala de expoziții “Constantin Brâncuși” – 600 de lucrări; în 2004, la Galeria Arcadia – Călărași și Galeria de Artă din Dej.
– Aveți și multe lucrări aflate în colecții de stat și particulare din țară și din străinătate.
– La Muzeul de Artă Contemporană – Galați, la Muzeele de Artă din Tulcea, Târgu Mureș, în București, la Palatul Parlamentului, precum și în colecții particulare din România, Franța, Germania, SUA, Anglia etc.
– Sunteți membră a Uniunii Artiștilor Plastici – secția grafică; aveți și o activitate de studii și referate științifice.
– În anul 1978 am întocmit studiul “Artă și Materie”, în 1982 “Criterii de apreciere a unei opere de artă”, în 1983 “Simboluri ale culturii”, în 1985 “Educația artistică a elevilor”.
– În afară de pictură, ce alte pasiuni mai aveți?
– Poezia, muzica, istoria și, bineînțeles, voiajurile: am făcut călătorii de documentare începând cu anul 1985 în Bulgaria, SUA, Anglia, Franța, Italia, Austria, Turcia, Grecia, timp în care am vizitat comori de artă din muzee și expoziții, am admirat monumente de arhitectură și peisaje ieșite din comun.
– Pe plan personal, îl aveți alături pe soțul dumneavoastră, maestrul Viorel Mărginean, care vă împărtășește pasiunea pentru exprimarea grafică a unei imagini romantice asupra mediului înconjurător.
– Da, și pe fiul meu Alexandru, care este pictor și predă la Universitatea de Artă din București; am și un nepoțel de șapte ani, care promite să calce pe urmele înaintașilor.
– Mulțumesc pentru timpul acordat și aștept cu nerăbdare noi expoziții cu lucrări minunate, care să ne călăuzească spre o lume de vis.


„Diplomat Club” nr 8 (164)
Anul XIV – 2005