Subiectul rămâne unul dintre punctele referențiale pe harta autorilor contemporani, cu toate că noile paradigme ar arăta spre altceva. Experiența subiectului este într-o dinamică permanentă, continuă, tocmai datorită fluxului temporal la care este supus și care este atestat de către existența lumii. Eu găsesc sau mă găsesc într-o unică realitate spațio-temporală prezentă din care constat că fac parte la fel ca toți ceilalți oameni care se raportează la ea într-un asemenea fel (lucru probabil, însă nu cert). Deci, realitatea este relativă la conștiință1 (din punctul de vedere al surprinderii sale, nu a existenței ca atare a ei). Lumea mi se dă în modul în care este sau mai curând, ca să completez punctul de vedere fenomenologic, în care îmi apare, fiind vorba despre un act de „donare proprie” venit din partea lumii.



Cunoașterea naturală începe cu experiența și rămâne în limitele ei, cuvântul caracteristic fiind: lumea2. Există un soi de singularitate a subiectului care se amplasează pe sine în centrul mediului pe care îl ia în stăpânire și pe care îl stăpânește.„A fi eu” înseamnă a fi real sau a fi în lume, deci a fi o existență spațio-temporală. Cu acest din urmă aspect sunt de acord, însă este incertă definirea a ceea ce semnifică eul prin ceea ce semnifică a fi real. Voi lua un exemplu care ar părea puțin ciudat prin natura povestirii pe care o presupune. Visul este ceva care ține de eul meu, însă care nu este real, iar acest lucru ar părea că ar contrazice remarca fenomenologică. La urma urmei ce înseamnă a fi eu? În nuvela sau povestioara sa “Robot Dreams” din 1986, Asimov povestește cum un psiholog îl examinează pe Elvex, un robot care, în mod, inexplicabil , pretinde că a avut unele vise, adică ceva ce nu I se mai întâmplase vreunui robot. Astfel, Elvex îi povestește că a visat o mulțime de roboți, care munceau din greu și erau extenuați de această povară. El ar fi vrut ca aceștia să se odihnească. În visul său a apărut în cele din urmă un om care spus: ”eliberează-mi poporul!”, referindu-se la roboți. Psihologul l-a întrebat dacă îl cunoștea pe omul din vis, Elvex răspunzându-i că el era omul. Acest exemplu este menit să arate semnificația echivocului care este prezent în jurul echivalenței de mai sus: ce este ceva în esență și ce pare a fi, făcând trimitere directă la semnificația sintagmei „a fi eu”. Astfel, de fapt a fi eu devine în perioada post-umanului o îmbinare mai mult sau mai puțin armoniosă a „fețelor subiectului”. „Lumea (definită ca fenomen transcendental, constituit mai curând astfel, decât dat) îmi este dată ca și corelat al aparențelor subiectivității. Același eu singular constituie întotdeauna o sferă a obiectelor, sfera primordială. De la el poate porni întregul demers”3. Când subiectul este dat deja în această lume se constituie deja un paradox: eu sunt simultan subiect pentru lume și obiect pentru lume. Astfel, ca subiect, lumea se constiuie după mine sau în corelație cu conștiința mea. Ca obiect, sunt dat în această lume într-o formă pasivă, situat în starea de „somn”. Pentru a urca spre starea de vigilență este nevoie de reflecția eului de sine însuși, astfel încât să-și dea seama de propria existență. Eu mă descopăr ca unitate de habitudini persistente, tocmai din cauza faptului că dispun de funcții transcendentale. Reîntoarcerea către sine a subiectului, prin actul reflecției, pune în discuție re-situarea însăși a subiectului care meditează: care este locul său în „realitatea” înconjurătoare și desigur cum ar putea subiectul să demonstreze „exterioritatea”. Aceasta înseamnă că, dacă reușesc să demonstrez atât existența unei foi de hârtie, cât și a unei mâini omenești se cheamă că am demostrat că există lucruri în afara noastră. Dacă reușesc să demonstrez atât existența unui pantof, cât și a unei șosete se cheamă că am demonstrat existența lucrurilor din afara noastră. Și tot astfel, am demonstrat existența obiectelor dacă izbutesc să demonstrez că există două foi de hârtie sau două mâini omenești, doi pantofi, două șosete, etc. Este evident, prin urmare, că există mii de diverse obiecte de felul acesta, așa încât, dacă în orice moment pot demonstra existența oricăruia dintre ele se cheamă că am demonstrat existența obiectelor din afara noastră. Nu-i așa că pot demonstra aceste lucruri? După părerea mea, nu numai că nu e adevărat, cum crede Kant, că nu există decât o singură dovadă posibilă a obiectelor din afara noastră, și anume cea oferită de el, dar eu chiar pot enumera multe dovezi distincte, fiecare din ele fiind perfect riguroasă, și oricând pot oferi altele. Pot dovedi, de pildă, că există două mâini. Cum? Ridicându-mi mâinile și spunând, în timp ce fac un gest cu mâna dreaptă, Iată mâna mea, adăugând apoi în timp ce mișc mâna stângă, Iată cealaltă mână. Și dacă procedând astfel, am demonstrat, ipso facto, existența lucrurilor exterioare, veți fi cu toții de acord cu mine că o pot oricând face din nou, în numeroase alte moduri. Nu e nevoie să dăm și alte exemple”4. Dar acum nu empirismul va da tonul demonstrației, căci subiectul se repune pe sine într-un mediu care suscită debarasara de empirism, referindu-mă la mediul virtual. Astfel, treptat se face trecerea de la mediile realității la mediile virtualului care implică o legătură strânsă cu primele, dat fiind faptul că „mintea fără trup nu există”5. Realitatea există și ea este re-cunoscută de către o conștiință, care este văzută de Searle în ipostază duală: element biologic-fizic și caracteristică mentală a unor sisteme nervoase de ordin superior, precum creierul.





1 E. Husserl, Idees directrice pour une phenomenologie, Gallimard, 1950, p. XVI

2 E Husserl, op. cit., 1950, p.13

3 Iordache, Rareș, Matricea fenomenologică...sau permutarea ficțională, în Revista Irregular, ISSN 2065-7226, nr. 2/aprilie 2008, intitulat „Translații și mutații matriceale”

4 Searle, Realitatea ca proiect social, Ed. Polirom, 2000, p. 145, citat preluat din G.E. Moore, Philosophical Papers, London, 1959, pp.145-146

5 Lucru pe care noile cercetări din știință doresc să îl contrazică prin capacitatea de copiere a minții umane într-nu proram de calculator sau efectiv prin suscitarea unei minți artificiale într-atât încât aceasta să se trezească la „conștiință”.


source: irregular.voxph.org