poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1902 .



Sfaturi pentru acum
eseu [ ]
-II-

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [SAdy ]

2009-07-01  |     | 





" În viață acum și peste-o clipă poate veni neantul, înghițindu-te, atât de repede, de nu-ți vei da seama decât o clipă după ce ai murit... Bruschețea morții, a neființei, e mai rapidă ca viteza luminii, ca viteza gândului. Acum nu mai ești și tot acum ai încetat să fii, să mai fii.
Somnul e binemeritata pauză din noaptea zilelor, coșmarul de a fi, de a suferi, de a respira, de a trăi.
Ești parte din veșnicie, de la început. Trebuie să știi asta, să fii conștient de asta, mai conștient decât faptul că ești încă în viață.
Aerul se trăiește, nu se respiră. Viața se râde, nu se trăiește. Suferința se înghite, nu se simte. Moartea se primește ca o ofrandă, nu trebuie să te temi de ea. Moartea e răsplata. Moartea e un bonus, un cadou, pe care nu-l meriți dacă n-ai trăit cu adevarat.
Sinucigașii își iau zilele pentru că nu au primit și trăit viața pe care ar fi meritat-o. Viața le-a fost dușmanul.
Nu uita nicio clipă că ne-nvârtim cu o viteză aproape inimaginabilă prin Univers, că Universul se mișcă, el crește, trăiește și că TU ești o parte din el. Absolut nimic nu este întâmplător, nu există degeaba și, mai ales, nu uita că există multe lucruri care EXISTÃ, chiar dacă nu le vezi sau nu știi de existența lor. Dar fii conștient.
Omul o fi o ființă cumplit de înșelătoare dar un lucru nu i se poate nega niciodată, și anume ingeniozitatea și inventivitatea de care a dat dovadă încă de la început. S-a înconjurat de la bun început cu milioane de invenții, iar ce n-a putut inventa, pentru că exista de dinaintea lui, i-a atribuit o istorie și i-a dat un nume, pentru ca să se potrivească cu sistemul său de valori. Cel mai admirabil e că, cel puțin la începuturi, a căutat să-și lărgească orizonturile, limitările și ochelarii de cal au apărut mai târziu, dar până acolo, curiozitatea i-a mânat pașii peste tot și i-au mărit creierul, dezvoltându-i imaginația. În ziua de azi, imaginația a rămas singurul teritoriu încă plin de zăcăminte (dacă facem abstracție de spațiul cosmic), comori ce ne vor duce mai departe, sau către propria pieire.
Trăiește pentru alții, dedică-te lor, lasă ceva în urma ta și mori fericit. Înconjoară-te de iubire, fă-ți dușmanii prieteni, iar prietenii camarazi. Lasă în urmă greșelile și regretele. Nu uita că și greselile sunt parte din tine, din trecutul tău, nu ești perfect, așa cum nimeni nu este, asta nu e o planetă populată de zei, ești ceea ce ești datorită lucrurilor ce le-ai făcut, bune sau rele. Ce n-ai făcut, dintr-un motiv sau altul, nu are atât de multă importanță pe cât îți place uneori să crezi.
Ce ai fi fără iubire? Nu-i așa că nimic? Toata lumea iubește ceva sau pe cineva, să fii sigur de asta. Iubirea trebuie să existe, nu prea contează cum se manifestă sau cărui lucru sau cărei persoane îi este dedicată. Poate părea de neînțeles pentru unii, ciudată chiar, poate fi egoistă și posesivă, asta nu e chiar atât de rău, doar să nu facă rău, atâta tot.
Respectă respectând, nu lăsa acest cuvânt să fie doar un cuvânt. Numai așa vei fi respectat la rându-ți. Știi, trăieste și lasă și pe alții să trăiască... Întoarcerea și celuilalt obraz e o prostie, înseamnă umilință inutilă, înseamnă să-i dai celuilalt o satisfacție nemeritată, iar pe tine te vor ustura ambii obraji, nu doar unul.
Chiar dacă se spune că răzbunarea e un fel de mâncare numai bun de servit rece, înainte să-l "mănânci", gândește-te la altceva: noaptea e un bun sfetnic. Iar dacă și după o noapte lungă, un somn bun și un mic dejun copios mai vrei s-o faci, fă-o, rapid, fără dureri și, mai ales, fără regrete. Regretele n-au ce căuta în război.
Încearcă, din când în când măcar, să te desprinzi de rutina cotidiană, dezvoltându-ți un hobby-fobby, o pasiune pentru ceva care te ține treaz, alert, ceva care să-ți dezvolte imaginația, să-ți dea un subiect de discuție, să-ți faci astfel un grup de asemenea împătimiți ca și tine. Apartenența la ceva e foarte bună, oricum sentimentul de turmă este primar la oameni. Asta nu înseamnă că trebuie să te maimuțărești, nu. Fii original, nu te limita singur, întreține orice pasiune care te satisface, care te împlinește dar, nu uita, nu în detrimentul altora. Să fii hoț nu e o pasiune, e o boală.
Adă-ți aminte de copilărie. Cu toții am fost copii, nu-i așa? Cu toții am avut, chiar daca unii pentru o atât de scurtă perioadă de vreme, puritate și inocență în noi. Am avut vise... Caută să le împlinesti, acum. Poate că nu e prea târziu. Cine știe...
Adu-ți aminte de prima iubire. Fiecare a avut o primă iubire. Adă-ți aminte de prima iubire, nebună și misterioasă, de iubirea neîmpărtășită pentru că ți-era teamă că vei deveni ridicol, chiar dacă atunci cuvântul ridicol era doar un cuvânt ridicol...
Trăiește. Acum. "

DaeMooN, 15 Decembrie 2006

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!