Nu mă laud cu această impresie despre care vreau să vorbesc în continuare. Dar, oricât m-aș strădui, nu reușesc să scap de ea. Dimpotrivă, cum ajung în îmbulzeala unui supermarket, am senzația neplăcută că sunt în grajd, în coteț sau în țarc. Cine n-a fost măcar o dată la țară, ar putea avea dificultăți de translatare a similitudinilor.

Dăm buzna unii peste alții. Ne lovim cu cărucioarele, cu coșurile pline, ne înghesuim să prindem marfa, ne împingem, urlăm, mâncăm acolo, avem toaletă acolo. Există ceva bovin în atitudinea agresiv-individualistă cu care examaninăm rafturile. Amușinăm produsele și le trântim în… coșuri. Foarte rar gesturi de bunăvoință. O concurență surdă pentru existență. Poate că Darwin are dreptate măcar cu lupta pentru supraviețuirea speciei. Gesturile hulpave cu care ne aruncăm spre produse amintesc de graba porcilor la lături. Nici mutrele, mai jigărite sau mai slăninoase, nu fac notă discordantă. Iar mirosul, uneori, în amestecul de parfumuri ieftine, scumpe și odori corporale nedisimulate stârnește în mine memoria zilelor fierbinți de vară când caii transpirau în ham, de la efort. Și mă aștept ca, dintr-un moment într-altul, să se adune muștele deasupra noastră.

După ce ne-am făcut plinul, ne înșirăm cuminți la strungă și ne așteptăm rândul să fim „mulși” (vorba poetului) de bani. Dobitoacele mai hotărâte intră în față, împing cu coatele sau trântesc (accidental!) în celelalte cu diferite obiecte din dotare, păstrând în tot acest timp un aer de superioritate tâmpă.

Poate că sunt eu teribil de cinic și intolerant, însă nu mă pot abține să nu observ că efortul depus în aceste temple ale comerțului scoate din noi, din oameni, zațul, amărăciunea și scârba. Activitățile care se desfășoară pe aceste teritorii nu par să aibă nimic nobil și conturează o lume lipsită de transcendent. Ca și cum întreg universul s-ar termina la instalațiile de aer condiționat de deasupra.

Din când în când, mai răzbate prin jungla acestei încrâncenări câte un act de generozitate, câte un gest gratuit care șochează aproape. Era un banc (ori e întâmplare veridică?) cu o femeie căreia, după ce a urcat într-un mijloc de transport în comun, un tânăr i-a oferi locul lui. Din cauza șocului, femeia a leșinat. Când și-a revenit, s-a așezat pe scaun și i-a mulțumit tânărului. El, desigur, șocat, a leșinat.

Explicația să vină doar faptul că suntem români? Sau e faptul că suntem consumatori (ce parazitar sună cuvântul ăsta!)? Nu știu. Și nici măcar nu pretind că am dreptate cu aceste impresii. Dar le trăiesc aievea în orice Selgros, Real, Metro etc. Frecvent.