Sunt de origine germană. Bunicul meu a făcut parte din grupul etnic german, o organizație "umbrelă" pentru etnicii germani atrași de "marele Reich".
Poate de aceea m-am întrebat totdeauna: cum a fost posibil ? Cum a fost posibil să existe o asemenea noapte, un asemenea întuneric pe mințile și pe ochii unuia din cele mai civilizate poaore ale Europei ? Cum a fost posibil ca niște looseri- și aici termenul de looser se poate aplica perfect- să domine și să conducă un popor care a dat lumii jumătate din filozofia, din muzica, din poezia ei ?
E greu de explicat. Este foarte greu de explicat. Să-l luăm de exemplu pe Hitler.
Hitler este exemplul perfectului ratat. Copil ratat, făcut la bătrânețe, dintr-un tată extrem de dur- Alois Hildgruber și o mamă ciudată și puțin fanatică religios. Școlar ratat. Pictor ratat, refuzat de Academia de Arte din Viena. Austriac ratat- a simțit tot timpul- sub gloria Austro-Ungariei- că inima lui bate pentru Germania.
Soldat ratat. Scăpat de moartea pe front- luat în vizor de un sniper englez- și cruțat pentru că arăta prea jalnic. Câte mame l-au înjurat peste douăzeci de ani pe acel scoțian din regimentul de gardă căruia i s-a făcut milă de acel soldat famelic- curier, trimis din tranșeu în tranșeu atunci când nu funcționau comunicațiile telefonice-nu vom ști niciodată.
Hiler nu este capabil să vibreze decât la emoțiile primitive- moartea din tranșee- prăpădul din jur- însoțite de o dorință oarbă și atavică de răzbunare. Răzbunare împotriva cui ? În 1918 o mână de oameni -politicieni, ziariști, oameni de cultură- au înțeles că Germania ar fi strivită dacă mai continua războiul- și au semnat armistițiul cu puterile Antantei.A fost acea "lovitură de pumnal în spate" pe care aveau să o agite revanșarzii împotriva republicii de la Weimar- acțiune care însă a permis curmarea unui război în care a pierit tot ce avea Germania mai bun.Au rămas supraviețuitorii. Cei care n-au plecat pe front din diverse motive- handicapații, estropiații, cei bătrâni. Cei care au suferit de foame și de lipsuri în speranța că războiul avea să fie câștigat.Soldații scăpați din măcel , fără să înțeleagă prin ce au trecut- din ce au scăpat- soldații îndoctrinați cu Kaizerprinzip-ul- cu credința în înfailibilitatea Germaniei mari. Soldații care au trebuit să predea armele, să capituleze.Cei care au avut de câștigat de pe urma războiului. Industriașii care s-au îmbogățit. Krupp, Farben. Cei care au transformat sângele în bani. Și cei naivi, cei de bună credință. Cei care au avut curajul să povestească ororile războiului. "Trei camarazi" ai lui Remarque. Picturile lui Dix.Sculpturile lui Kate Kollwitz- cea care într-un acces de patriotism prost înțeles și-a lăsat fiul să meargă la moarte- zadarnică. Mame cu copii morți pe front. Tați prea bătrâni să moară în locul fiilor. Toți aceștia- amalgamați cu muncitorii din fabrici care înțeleseseră că le poate fi mai bine uitându-se la Răsăritul Roșu- cu socialiștii lui Noske și ai Rosei Luxemburg, cu revoluționari de profesie, conspiratori și teroriști. Toată această masă umană , tot acest creuzet în continuă revoltă- au fost masa din care a renăscut Hitler.
Revolta era îndreptățită. Târâtă chiar împotriva împăratului Wilhelm într-un război care nu era al ei- din care nu avea nimic de câștigat- Germania împerială și-a pierdut cei mai buni oameni în câmpiile Flandrei, la Verdun, la Chemin des Dames. A pierdut toți acești oameni inutil- nu avea "subiect" pentru conflict. Germania era, de departe, cel mai dezvoltat stat din Europa la începutul secolului XX. Legăturile de rudenie ale Kaizerului cu țarul și cu regele Angliei ar fi trebuit să constituie o garanție că totul va fi în regulă, că totul va merge bine. Și totuși...intrat într-un conflict stupid, imperiul își pierde toate resursele și captulează spectaculos atunci când mii de focare roșii se deschid în țară. E stupid să consideri că revoluția bolșevică- cu grave probleme de supraviețuire în 1918- a putut influența mișcările revoluționare din Germania. Oamenii s-au ridicat împotriva mizeriei, împotriva politicienilor corupți, împotriva unui trecut sumbru. Revolta spartachistă din Berlin, revolta marinarilor din Kiel,republica Sovietelor de la Munchen, republica roșie din Turingia sunt numai câteva din manifestările importante de revoltă. Însă, pentru soldații de pe front această mișcare de protest este o trădare, o lovitură pe la spate.Ei nu pot înțelege, nu sunt în stare să înțeleagă, cu acea obtuziate caracteristică oricărei cătane- că războiul s-a sfârșit și că au fost înfrânți. Ideea cea mai simplă și cea mai digerabilă vorbește de o Mare Trădare a cărei vinovați sunt iudeii și muncitorimea roșie.Soldaților li se alătură și mica burghezie. Criza din anii 20 o duce pe aceasta la faliment. Mii de falimente, mii de sinucideri în fiecare zi. Bancnote de milioane de mărci cu care dimineața puteai să-ți cumperi o pâine și care la prânz nu mai valorau nimic. Teama atavică de comunism, de masele la putere,teama pentru ziua de mâine, nostalgia pentru bunăstarea pierdută- au fost fundamentele pe care s-a cățărat Hitler.Hilter n-a adus nimci nou, Hitler n-a creat nimic. A fost pur și simplu un spirit al maleficului, apărut dintr-o noapte neagră- înfrângerea în primul război- și dispărut într-o noapte mult mai neagră.Însă alternativele la Hilter nu erau prea grozave.Aceste alternative erau în ordine:
1.partidele burgheze- acuzate de pierderea războiului, de afaceri oneroase, de condițiile umilitoare de la Versailles.
2.comuniștii- văzuți ca dispariția societății tradiționale, bine așezate, unde fiecare avea propriul său loc.
3.socialiștii germani- mereu conciliatori, mereu nehotărâți, mereu încercând să scoată castane din foc cu mâna altora. Socialiștii cei mai radicali formaseră Partidul Comunist. Cei rămași n-aveau nici o direcție de drum, nici un țel.
4.Masa anarhică, lumpenproletariatul și organizațiile sale de extremă dreapta. Inițial, partidul lui Hitler a fost un partid de lumpenproletari și de socialiști extremiști radicali. Rohm și băieții din SA constituiau o stângă turbulentă, dispuși să le ia gâtul nu numai comuniștilor dar și burjuilor din orașe "să spânzurăm un burjui de fiecare felinar..." constituia unul din cântecele SA-ului.
Geniul lui Hilter a fost că s-a făcut remarcat în acest amalgam. Dintr-un morman de frică și dezordine el părea omul providențial , mâna forte care să ia puterea și să-i pună cu botul pe labe pe toți extremiștii. O făcuse Mussolini în Italia. Dar nemții nu erau italieni. În plus- Italia nu avea experiența unei democrații atât de avansate ca în Germania. Așa că domnul Hilter a trebuit să aștepte. Puciul lui Knapp la Munchen,din 1923, sprijinit de formațiunea lui Hilter a fost înfrânt în mod rușinos, personajul fiind închis. Până în 1930 a dus o muncă teribilă de convingere să dea impresia că e omul providențial. Frica de bolșevism a micii și mijlociei burghezii a fost principalul factor care l-a dus la putere. Faptul că luptase în primul război- ca un erou- l-a crescut în ochii militarilor- poate cea mai importantă clasă după industriași în Germania. Hindemburg l-a preferat lui Brunning tocmai pentru că fusese "de-al lui". Și-a atras încetul cu încetul de partea sa industriașii- dornici să scape de mișcările sindicale din întreprinderi și de amenințarea comunistă. Și- a tras și o parte din socialiști- care au stat tăcuți atunci când bandele de huligani devastau sediile partidului Comunist.
Poate că cea mai importantă atracție a reprezentat-o Germania însăși. Ce li se oferea germanilor în anii 1920-1930 ?
-Politicianismul "clasic" nu fusese în stare să împiedice ocuparea Renaniei de armata franceză și nici să rezolve criza economică.
-Comuniștii erau priviți cu groază. Neamțul- ca și francezul- e un om care nu e atras de schimbări. Comuniștii erau prea radicali, prea vroiau să schimbe tot. Totuși, au câștigat până la 40% din voturile electoratului în alegerile din anii 20-30. Poate, dacă politica Frontului Popular ar fi pornit din 1925-1928 Hitler n-ar mai fi avut ocazia să vină la putere. Poate că s-ar fi putut întâmpla ca în Franța, ca Frontul Popular să câștige alegerile și să ofere o viață mai bună muncitorilor. Din păcate neîncrederea între comuniști și socialiști persista. Comuniștii nu puteau uita că socialiștii lui Noske trăseseră în participanții la Mișcarea Spartachistă din 1918, nu-i puteau uita pe Rosa Luxemburg și pe tovarășul ei- "duși după colț", nu puteau uita indeciza socialiștilor.
Hitler nu promitea revoluții. El promitea stabilite, slujbe, unt. El promitea o conducere puternică- ceva care democrația nu fusese în stare să asigure niciodată.
Germania republicii weimareze a constituit un eșec a democrației burgheze. La acest eșec a contribuit și o presiune constantă a armatei demobilizate. Mii de soldați- fără nici o altă pregătire- vegetau și cloceau planuri de a lua puterea. Atentatele se succedau rapid- toate puse la cale de militari demobilizați. Moartea lui Rathenau- ministrul de finanțe- e demonstrativă în acest sens. Militarii demobilizați nu au putut fi integrați în viața normală. Pentru ei, lumea lor- lumea camaraderiei frontului și a speranței în victorie- era în ruine. Prevederiel absurde ale tratatului de la Versailles i-au îndârjit și mai mult.Cuvintele lui Hitler- care promitea o Germanie mare, puternică, cu renunțarea la clauzele rușinoase din tratat- au reprezentat mană cerească pentru ei.
Acesta a fost deci cadrul avansului uneia din cele mai medicore personalități din istorie la putere. Restul sunt doar baliverne.