Emil Cioran[Emil_Cioran]

Oraş de reşedinţă: Rășinari, Sibiu
Are limba maternă


Biografie Emil Cioran

Pagina personală web Emil Cioran


 Adresa directă a acestui autor este : 

Cele mai recente texte introduse:

Cele mai recente texte introduse:

Comentarii:

Texte înscrise în bibliotecă:

Pagina: 1

Din tot ce-i fugar.. :
Eseu 2003-02-28 (11596 afişări)

Exerciții de admirație : Benjamin Fondane
Eseu 2009-04-20 (10232 afişări)

Exerciții de admirație : Guido Ceronetti Infernul trupului
Eseu 2009-04-22 (10304 afişări)

Revelațiile durerii : Despre vidul interior
Eseu 2009-04-25 (9362 afişări)

Revelațiile durerii : Între occidentalism și autohtonism
Eseu 2009-04-27 (7310 afişări)

Revelațiile durerii : Cultură și viață
Eseu 2009-05-06 (12657 afişări)

Schimbarea la față a României : Capitolul I.
Eseu 2005-10-25 (31204 afişări)

Silogismele amărăciunii : fragmente
Eseu 2003-08-31 (15282 afişări)

Silogismele amărăciunii : fragmente - traducerea Nicolae Bârna
Eseu 2009-07-19 (12807 afişări)

Tratat de descompunere : Filozofie și prostituție
Eseu 2009-04-26 (7475 afişări)

Tratat de descompunere : Fărădelegile curajului și ale fricii
Eseu 2009-04-26 (11218 afişări)

Tratat de descompunere : Echivocul geniului
Eseu 2009-12-30 (8883 afişări)

Urgența catastrofei : Din "Sfârtecare"
Eseu 2005-02-14 (10158 afişări)

Biografie Emil Cioran

Emil Cioran (n. 8 aprilie 1911, Rășinari; d. 20 iunie 1995, Paris) a fost un filozof și scriitor român stabilit în Franța.

Emil Cioran s-a născut la Rășinari, județul Sibiu. Tatăl său, Emilian Cioran, a fost protopop ortodox și consilier al Mitropoliei din Sibiu. Mama sa, Elvira Cioran (n. Comaniciu), era originară din Veneția de Jos, comună situată în apropiere de Făgăraș. Tatăl Elvirei, Gheorghe Comaniciu, de profesie notar, fusese ridicat de autoritățile Austro-Ungare la rangul de baron. Astfel, pe linie maternă, Emil Cioran se trăgea dintr-o familie din nobilimea transilvană.

Prima lui carte apărută în 1934 în România, Pe culmile disperării, a fost distinsă cu Premiul Comisiei pentru premierea scriitorilor tineri needitați și premiul Tinerilor Scriitori Români. Succesiv au apărut: Cartea amăgirilor (1935), Schimbarea la față a României (1936), Lacrimi și Sfinți (1937). Cel de-al doilea volum, Schimbarea la față a României a fost autocenzurat în ediția a doua aparută la începutul anilor '90, autorul însuși eliminând numeroase pasaje considerate extremiste, "pretențioase și stupide".

Nevoia resimțită atunci de generația tânără a unei treziri spirituale pornită din exaltarea valorilor vitale, antiraționaliste, care din păcate a culminat într-un extremism de dreapta, a influențat viziunea tânărului Cioran. Deși nu a fost niciodată membru al Mișcării legionare, în perioada interbelică simpatizează cu ideile acesteia, fără a fi de acord cu metodele ei violente.[1] Plecat cu o bursă la Berlin în 1933, se declară într-un articol admirator al lui Hitler și justifică provocator Noaptea cuțitelor lungi. Va repudia apoi definitiv, cu furie și rușine, această viziune[2], ca pe o inadmisibilă rătăcire a tinereții, argumentând prin ea refuzul oricărei implicări a individului în istorie.

Reîntors în țară, ocupă vreme de un an (1936) postul de profesor de filozofie la Liceul "Andrei Șaguna" din Brașov. În 1937, pleacă la Paris cu o bursă a Institutului Francez din București, care i se va prelungi până în 1944. În 1940, începe să scrie Îndreptar pătimaș, ultima sa carte în limba română, limbă pe care a abandonat-o în favoarea francezei, a cărei variantă definitivă (rămasă inedită până în 1991) va fi încheiată în 1945, când se stabilește definitiv în Franța.

După moartea Simonei Boué, prietena de o viață a lui Emil Cioran, o serie de manuscrise ale acestuia (peste 30 de caiete) au fost găsite în apartamentul lor de o menajeră, care a încercat în 2005 scoaterea la licitație și valorificarea lor. Într-o primă etapă, o hotărâre a Curții de Apel din Paris a oprit comercializarea acestora. În urma judecării, Tribunalul din Paris decide în decembrie 2008 restituirea tuturor documentelor către persoana găsitoare, urmând ca aceasta să dispună de ele cum crede de cuviință. Printre manuscrise, în general versiuni ale unor lucrări deja aparute, se află și un jurnal inedit al lui Cioran, cuprinzând câțiva ani din perioada ulterioară lui 1972 (anul în care se opresc Caietele sale), document de un excepțional interes pentru editori și cititori, și probabil ultima scriere inedită a filozofului.