Vorbeam de ceva minute cu un membru vechi al site-ului. Printre altele ii expuneam o stare de fapt, un fenomen ce are loc pe www.poezie.ro...
S-a intamplat ca m-a apucat nostalgia dupa o anumita culoare verde, dupa o anumita atmosfera albastra...Primirea mea aici, in aceasta familie a fost una plina de caldura, s-a simtit.Nu ca as fi suflat in niste lumanari virtuale sau ca ar fi plouat cu confetti, dar un comentariu plin de caldura, o atentionare la cate o greseala de tastare sau lucruri implicand perceptii diferite ale textelor postate m-au facut sa ma simt "acasa" cum m-am simtit doar in putine locuri.
Poate acesta e unul din motivele pentru care plecarea ecranului verde a fost o pierdere pentru mine...E drept, noua fata e primitoare, functionala, permite mult mai multe facilitati...Problema nu e insa aspectul, ci atitudinea...
Comunitatea s-a extins mult, "explozie demografica" in randul poetilor.Eu insumi, de fiecare data cand descopeream o scanteie pe undeva le recomandam cu caldura un alt "acasa". Ce e trist insa e ca nu toti au parte de primirea mea.Sunt texte bune sau carora le trebuie doar un ajutor competent pentru a inflori frumos...Multi scriu doar din ceea ce simt, neavand un ghid pana acum.Indrazneala lor de a se "arata" este mai mare doar sub protectia unui pseudonim...Iar cand primirea e rece, nu mai simt atmosfera de familie, nu mai infloresc, iarna ii gaseste boboci, maturitatea ii usuca...
Ce vreau eu sa spun e ca la o comunitate asa de mare, e nevoie de mai multi cenzori, de oameni care sa treaca, sa lase o steluta pe ici-colo, pentru ca si altii sa descopere un mod de a vedea lumea.
Poate asa verdele de odinioara nu se va fi topit degeaba...Poate doar asa el ar deveni o aventura a cunoasterii.
Cuvinte mari?
Melancolie de boboc...