poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ Apoi reîncepe forfota obișnuită
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-07-05 | |
După marile experimente ale avangardei de la începutul secolului al XX-lea, a urmat o perioadă numită neo-alexandrină, prin anii 50. Scriitori ca Robert Musil și Thomas Mann construiau fraze enorme, bazate pe subordonare sintactică, dar și lexicală. Ulterior, s-a făcut simțită o simplificare progresivă, un stil de scriere mai direct, bazat pe sinceritate.
Literatura română, care mai mereu a fost cu un pas în urmă, a trăit neo-alexandrinismul prin poeziile optzeciștilor. Dată fiind conjunctura politică, era firesc să prospere onirismul și evazionismul estetic. La fel de firesc a fost ca, după Revoluție, gruparea optzecistă să facă implozie și să irumpă beatnicii tardivi. Poezia Danielei Luca traversează toate aceste etape și încearcă să le asimileze în sens modern. De la prima vedere sare în ochi feminitatea acestei scrieri: „beau ceai de inima lunii/se spune că dimineața devin/pătrar de femeie/și veghez copii nelegănați”. Poeta însă este conștientă de inflamarea anima-ei și face tot posibilul să o reprime prin două metode. Mai întâi nuditatea sentimentelor este cenzurată printr-o deasă țesătură stilistică. Daniela Luca dispune de o matură conștiință artistică – producția ei poetică, deși îmbelșugată, este bine strânsă într-un corset de metafore, alegorii, comparații: „mă tăiam în muchiile dimineților/ascuțite de lama coșmarului tău/până la măduvă/îmi aminteam cum decupai celule/de inocență”. În al doilea rând, discursul liric este îndeajuns de bine psihanalizat încât analiza să predomine asupra efuziunii: „nu mai am demult nevoie de anestezie/simt până la nefiind” ori „eu nu înțeleg. sunt un personaj mic parcă așa avea/jumătate dintr-un părinte/și atât”. Eleganța expresiei, ondularea cuvântului, încărcătura de yin aduc aminte de poezia Constanței Buzea. Însă Daniela Luca, un temperament funciarmente romantic, nu uită de voința de modernitate. Așadar, ea va apela la titluri nervoase ori creatoare de suspans: "Vânăt și fără potcoavă", "Salonul 22", "Înălțarea din pântec", "non-objectal night". De multe ori ele nu sunt înrudite cu ceea ce li se așterne dedesubt. O altă strategie anti-tradiționalistă este renunțarea la punctuație, la majuscule și, uneori, utilizarea ingambamentului. De asemenea, porția de autenticitate este asigurată de chemarea în vers a vocabularului din zona informaticii, a numelor proprii fără rezonanță și de inserarea de propoziții în limbi străine: „nu mai am noțiunea emoție în buzunar/găsesc un typo în meniu/primesc o brazilian coffee” sau „îmi amintesc de adrian de iarna paralelă”. Neîncetat autoarea își combate excesul de sentiment prin conceptualizare, prin comprimarea metaforei în simbol, deci prin intelectualizarea șuvoiului inspirației: „să nu clintim clipa nașterii. bunica ascunde în scrin/șapte ouă. fără coajă” sau „cineva a uitat/trei foițe de amiază prin scrumiere”. Conștientă de pericolul entropiei poetice („neantul acesta are o calitate/se multiplică”), Daniela Luca recurge la o simbolistică sofisticată: „dintr-o dată keturah îmi spune/ești îndrăgostită de ater?”, consecința fiind că „eu aveam lacrimi în amforă/danaidă închisă printre magnolii”. În poezia "amintirea nordului" se pleacă de la macedonskianul Iuliu Săvescu și se ajunge în plin expresionism: „nordul nu mai există. viața mea e acest trup de animal boreal/ca o auroră răsfrântă în memoria pământului/îmi prelungesc uneori mâna până la descompunere/să pot atinge embrionul luminii/în această iluzie îmi rotunjesc un iglu/unde să îmi adorm sângele până la sfârșit”. Și totuși, frigul lucidității rămâne conectat la caloriferul afectivității: „acopăr memoria cu inima”. Soarta poetică a Danielei Luca este legată de lupta ei cu îngerul propriu. Într-un fel sau altul trebuie să încheie un pact cu diavolul postmodern: cultivarea jocului, a demitizării, a haosului planificat, într-un cuvânt, a experimentului. Spre deosebire de naturile posace sau de cele futile, ea își poate permite acest lucru. Oricât de incontrolabil s-ar dovedi experimentul, condeiul ei predispus la duioșie, la abstractizare, dar și la zăgăzuirea viiturilor lirice, va ști să-l strunească la timp. Un autor de fibră romantică, însă de formație clasică, se poate hazarda pe tărâmul ludicului și al satiricului și chiar al trivialului. Diagnosticul e pus pe baza defulărilor sincopate ale pacientei: „astăzi/e deschisă primăvara la nasturi/orele devin franjuri negri/și dansez rumba pe umbre”. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate